4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:02
No menu items!

Sesizarea USR pe desființarea SIIJ, respinsă de judecătorii CCR

spot_img

Sesizarea USR pe proiectul de desființare a Secției Speciale de Investgare a Magistraților, precum și cea depusă de AUR, pe aceeași temă, au fost respinse, miercuri de judecătorii Curții Constituționale.

CCR a comunicat, miercuri, că:

– a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 54 de deputați și de 26 de senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.3-6, art.8-10 și art.12 din Legea privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și legea în ansamblul său;

– a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, obiecție formulată de un număr de 35 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale partidului Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat, precum și de 5 senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Alianței pentru Unirea Românilor.

Proiectul de desființare a SIIJ, cu preluarea atribuțiilor acestei Secții de către alte unități de Parchet, a fost adoptat definitiv în Parlament, pe 28 februarie. Proiectul a fost atacat la CCR de USR, nemulțumit că DNA nu și-a recapătat competența de anchetare a magistraților.

M. Nedelcu