1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 11:46
No menu items!

Sesizare penală împotriva lui Dan Diaconescu

spot_img

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va sesiza miercuri Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu aproape două săptămâni licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul de preluare a acţiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu i-a convins pe cei de la OPSPI că are banii pentru care trebuia să-i dea pentru acţiuni.

„Intenţia numitului Diaconescu Cristian-Dan, de a deturna procedura de privatizare prin înşelăciune publică şi uz de fals, în scopul de a obţine notorietate şi, eventual, în alte scopuri care urmează a fi stabilite de autorităţi, nu era previzibilă şi nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de 1 octombrie, când activitatea infracţionala a numitului Diaconescu Cristian Dan a şi fost stopată”, se spune în comunicatul semnat de Remus Vulpescu înainte de a-şi prezenta demisia din funcţia de director OPSPI.(S.S.)