4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:09
No menu items!

Serviciul ucrainean de securitate: Violenţele din Odesa, organizate de Ianukovici şi comise de grupări din Transnistria

spot_img

Ianukovici

Violenţele din oraşul ucrainean Odesa au fost organizate de preşedintele demis Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia, fiind provocate de grupări paramilitare din Transnistria, în colaborare cu grupuri ruse, acuză Serviciul ucrainean de securitate (SBU).

Potrivit SBU, apropiaţi ai lui Viktor Ianukovici au orchestrat şi finanţat violenţele din Odesa, soldate cu aproximativ 40 de morţi şi sute de răniţi. În incidente sunt implicate grupări paramilitare din regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi grupuri ruse, precizează SBU.

„Violenţele produse pe 2 mai la Odessa au fost rezultatul unor ingerinţe străine”, a declarat un purtător de cuvânt al SBU citat de Reuters, vorbind despre implicarea a doi apropiaţi ai lui Ianukovici – Serghei Arbuzov şi Oleksander Klimenko.

Poliţia ucraineană a anunţat sâmbătă arestarea a 130 de persoane suspectate de implicare în incendiul din Odesa.

Cinci locuitori ai regiunii separatiste moldovene Transnistria se numără printre cele 38 de persoane decedate în incendiul produs vineri seară în Casa Sindicatelor din Odesa, a comunicat Poliţia regională. Conform unor surse ruse, incendiul a fost declanşat de activişti naţionalişti ucraineni, majoritatea membri ai organizaţiilor extremiste Sectorul Dreapta şi Autoapărare.

Incendiul a izbucnit după ce sute de militanţi proruşi au atacat cu pietre, bâte şi lanţuri un grup de aproximativ 1.500 de manifestanţi proeuropeni, în centrul oraşului Odesa. Activiştii proruşi s-au baricadat în Casa Sindicatelor, care a luat foc în circumstanţe neelucidate în timp ce era asediată de proeuropeni.

Statele Unite au îndemnat Ucraina şi Rusia să restabilească ordinea, catalogând drept „inacceptabile” violenţele. „Violenţele şi anarhia care au condus la atât de mulţi morţi şi răniţi sunt inaceptabile”, a anunţat Departamentul de Stat american. „Cerem celor două părţi să colaboreze pentru restabilirea calmului, legii şi ordinii”, adaugă diplomaţia americană.

C.C.