6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:17
No menu items!

Serbia ridică starea de urgență, după ce miile de teste zilnice arată diminuarea ratei infectărilor

spot_img

Parlamentul Serbiei va valida miercuri ridicarea stării de urgenţă impuse din cauza epidemiei de COVID-19, a declarat duminică preşedintele Aleksandar Vucic, explicând că rata de infectare în rândul populaţiei s-a redus suficient, transmit DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.

Vucic a spus că, pentru ca restricţiile să fie ridicate, trebuia ca procentul de infectare cu coronavirus în rândul persoanelor testate să scadă sub 5% timp de cel puţin o săptămână, iar numărul pacienţilor conectaţi la ventilatoare să scadă semnificativ.

‘Condiţiile au fost întrunite (…) Joi nu vor mai exista restricţii de deplasare’, a precizat Vucic, la o emisiune a postului Pink TV.

Serbia va relua săptămâna aceasta serviciile de transport public, inclusiv feroviar. În cursul lunii vor fi reluate şi cursele aeriene comerciale.

Centrele comerciale, cafenelele şi restaurantele se vor redeschide cu condiţia menţinerii distanţări sociale.

Epidemiologul Predrag Kon, membru al comitetului de criză responsabil cu combatarea epidemiei, a afirmat că majoritatea măsurilor sanitare şi medicale vor rămâne în vigoare. ‘Aceste restricţii vor înceta (…) însă condiţiile pentru o epidemie vor rămâne’, a declarat el

Vucic a impus starea de urgenţă la 15 martie şi, în baza acesteia, au fost luate măsuri de distanţare socială şi restricţii de circulaţie, inclusiv interdicţia de deplasare pe timp de noapte şi în weekend.

Armata a fost desfăşurată la graniţe, în spitale şi centre pentru migranţi, şi pentru ridicarea de spitale de campanie pentru pacienţii fără simptome severe.

Serbia a confirmat 9.464 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 193 de decese, dar rata contaminărilor a scăzut sub 5% printre miile de persoane testate zilnic, spun epidemiologii.

Duminică au fost raportate 102 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus şi patru decese.