-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:17
No menu items!

Serbia anunță că va renunța la Europa dacă i se solicită să recunoască Kosovo

spot_img

 

Srbia, Kosovo

Preşedintele sârb, Tomislav Nikolic a precizat că Serbia va refuza aderarea la Uniunea Europeană în cazul în care Bruxellesul îi va solicita în mod oficial să recunoască Kosovo.

“Dacă ni se va pune oficial condiţia de a alege între UE şi Kosovo, vom renunţa la calea europeană”, a precizat Tomislav Nikolic.

 “Actualmente, UE ne ţine la distanţă doar din cauza Kosovo. Ea ne mai poate ţine la distanţă încă o sută de ani de acum încolo şi noi tot nu ne vom schimba poziţia asupra provinciei noastre meridionale”, a adăugat acesta.

Impunerea unor condiții “ce nu mai sunt în vigoare pentru alte ţări” candidate la UE, ar atrage după sine renunțarea Serbiei la Europa.

Stefan Fule, comisarul european pentru extindere a anunțat joia trecută, în cadrul unei vizite la Belgrad, că negocierile privind aderarea Serbiei vor începe “de îndată ce progrese tangibile vor fi atinse, mai exact o ameliorare viabilă şi vizibilă a relaţiilor cu Kosovo”.

În februarie 2008, Kosovo şi-a proclamat în mod unilateral independenţa, care a fost dezaprobată categoric de Belgrad.
Tomislav Nikolic a cerut UE modificarea exprimării “integritate teritorială a Kosovo”, care apare în strategia de extindere, apreciată de către președintele sârb ca fiind inacceptabilă, presupunând că independenţa Kosovo este recunoscută astfel de Bruxelles.