-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:43
No menu items!

Șerban Nicolae a dat afară din Parlament un procuror

spot_img

Președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Șerban Nicolae, a rugat-o, luni seară, pe reprezentanta Parchetului General, procurorul Irina Kuglay, să părăsească sala de ședință pe motiv că este „nepoliticos față de o comisie senatorială” să se autoinvite.

Irina Kuglay a precizat că instituția pe care o reprezintă a înștiințat Senatul și Comisia juridică cu privire la dorința de a participa la ședința în care se dezbătea OUG nr. 14/2017. „Vă mulțumesc pentru atenționare, dar cred că e necesar să fac această precizare: în cursul zilei de astăzi, conducerea Parchetului General a informat conducerea Camerei Deputaților, a Senatului, precum și Comisiile juridice ale Camerelor cu privire la continuarea demersurilor noastre tradiționale de colaborare în cadrul Legislativului, atât la invitație, cât și numai ca urmare a consultării publice, prin afișarea pe site a proiectelor. A informat că dorim să participăm și a transmis la aceste niveluri cele mai înalte numele persoanelor desemnate”, a precizat, în replică, Irina Kuglay.

Șerban Nicolae a subliniat faptul că senatorii juriști nu au nevoie de „supraveghere”, susținând totodată și că reprezentanta Parchetului General nu a comunicat Comisiei juridice intenția de a participa la ședință. „Pe logica asta ar însemna că și noi, din dorința de a sprijini Parchetul, am putea să anunțăm dorința noastră de a participa la anchetele penale, mai ales la cele bazate pe protocoale secrete și echipe mixte. Nu e vorba de autoinvitare. V-aș ruga să înțelegeți că nu vă puteți permite niciodată ca prin notificarea Parlamentului să vă autoinvitați la ședințele Comisiilor (…) V-aș ruga să înțelegeți că vă mulțumesc pentru prezență, nu e o chestiune personală. Nu are nicio legătură cu dumneavoastră.. (…) E o atenționare foarte politicoasă și credeți-mă că noi ținem la respectarea unor legi și regulamente, iar faptul că dumneavoastră insistați în a-mi explica că este un lucru firesc să vă autoinvitați la Comisia juridică a Senatului mă face să cred că de fapt aveți alte gânduri. Nu avem nevoie de supraveghere. Doamnă, vă rog frumos să părăsiți sala (…) Comisia juridică a Senatului nu a anunțat-o”, a spus Șerban Nicolae.

Reprezentanta Parchetului General a punctat faptul că, în opinia sa, „lucrurile acestea sunt verificabile”, însă Șerban Nicolae a întrerupt-o spunând: „Chiar trebuie să mă rog de dumneavoastră să părăsiți sala? Mai faceți un dosar penal, dacă vreți”.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a calificat schimbul de replici dintre președintele Comisiei și reprezentantul Parchetului General ca fiind „nepoliticos”. „Aș fi preferat să nu asist la acest incident. Mie mi se părea absolut normal să ascultăm un punct de vedere al Ministerului Public, fiind prezent în sală. Aș vrea să ne lămurească staff-ul Comisiei pentru că informațiile mele sunt altele, și anume că s-a solicitat prezența dânșilor în sală. Nimeni nu vine de pe stradă în sala Comisiei juridice și nu este prima dată când se fac invitații. (…) Mi se pare nepoliticos schimbul de replici și îmi cer eu scuze în numele Comisiei. Domnul Șerban Nicolae a vorbit în calitate de președinte, dar cred că de data aceasta și-a folosit funcția excesiv. Vă mulțumim pentru prezență”, a afirmat Alina Gorghiu.

Valeriu Motoc