-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

Senatul va avea două noi comisii permanente, pentru transporturi şi energie şi pentru mediu

spot_img

senat

Senatul va avea două noi comisii permanente de specialitate – Comisia pentru transporturi şi energie şi Comisia pentru mediu, a anunţat, marţi dimineaţă, vicepreşedintele acestei Camere Cristian Dumitrescu (PSD).

„Există ministere care au aceste denumiri, există ministru delegat pentru energie şi s-a impus această necesitate de a ne modifica şi noi structura. Procedurile de urmat sunt foarte simple: decizia Biroului Permanent se pune în aplicare, liderii de grup, la începutul săptămânii viitoare, negociază structura şi conducerea acestor două comisii, urmând ca Biroul Permanent de luni să stabilească lucrurile pentru a fi puse pe ordinea de zi şi a fi aprobate de plen, prin vot”, a declarat vicepreşedintele Senatului.

Totodată, Dumitrescu a afirmat că va trebui modificat și Regulamentul Senatului, în urma înființări celor două comisii permanente. Astfel, numărul comisiilor de specialitate din Senat va ajunge la 20.

D.M.