-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:17
No menu items!

Senatul îl cheamă pe premierul Cioloș să explice acțiunea ANAF la sediul Antena 3

spot_img

Senatul a decis, marţi, la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, să-l cheme pe premier pentru a da explicaţii cu privire la acţiunea ANAF în cazul Antena 3, calificată de preşedintele Senatului drept „un plan bine pus la punct de suspendare a democraţiei şi de anihiliare a presei”.

Președintele Senatului și-a motivat propunerea în baza articolului 111 al Constituţiei, care prevede că Senatul are dreptul să ceară Guvernului să dea explicaţii pe o anumită temă. El le-a explicat senatorilor că „acţiunea unor instituţii din subordinea Guvernului nu pot fi puse în registrul economic al unor sume de bani”, a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

El a precizat că acţiunea sa nu se referă la recuperarea unor sume de către ANAF. „Este practic un plan bine pus la punct de suspendare a democraţiei, iar capitolul anihilării presei şi al libertăţii de exprimare, mai ales pentru presa incomodă şi nealiniată, neobedientă, nu putea fi omisă. Descinderea brutală şi supranumerică desfăşurată de ANAF la adresa unei televiziuni, cu controlul identităţii persoanelor aflate în sediu, un control abuziv, din care nu au lipsit probabil folosirea gazelor lacrimogene, asta era ceea ce se mai putea face în plus, mi se pare că ajunge să fie expresia ultimă a acestor derapaje şi excese permanente care se întâmplă în Romnia în ultima perioadă”, a declarat preşedintele Senatului.

Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a spus că social-democraţii se raliază acţiunii lui Tăriceanu. „PSD nu poate asista nepăsător la această tentativă de suprimare a unui post de televiziune din România – stat European, România membru al UE”, a susţinut Fifor.

O poziţie similară a avut-o şi reprezentantul UDMR, Verestoy Attila. „Nu putem fi bănuiţi că iubim Antena 3, nu putem fi acuzaţi că suntem partizani pentru a susţine o cauză a unui post de media. (…) În concepţia noastră democraţia înseamnă să asigurăm dreptul de a spune părerile celor care nu sunt de acord cu noi, de aceea considerăm că e un precedent periculos de a introduce pe cale administrativă o măsură care, în consecinţă, înseamnă suprimarea dreptului de expunere a unor opinii în media din ţara noastră”, a opinat Verestoy Attila.

Senatorul liberal Marius Obreja a spus că PNL încurajează şi sprijină acţiunile instituţiilor statului „de la cap şi până la coadă”, dar nu pot fi de acord cu „abuzuri”. „PNL şi nici eu nu putem însă să fim de acord cu momentele sau acţiunile în care instituţiile îşi depăşesc atribuţiunile sau intră într-o zonă a abuzului”, a menţionat Obreja.

Propunerea preşedintelui Senatului a primit 70 de voturi favorabile, 3 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Valeriu Motoc