Rezoluţia a fost adoptată cu un scor strâns de 153 de voturi la 146.
Senatul francez a adoptat joi, la câteva zile după Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului), o rezoluţie prin care cere recunoaşterea Palestinei ca stat de către Franţa şi o „reluare fără întârziere” a negocierilor israeliano-palestiniene, informează AFP.
Rezoluţia, susţinută de socialişti, ecologişti şi comunişti, are valoare simbolică și a fost adoptată cu un scor strâns de 153 de voturi la 146.
În opinia iniţiatorului rezoluţiei, Gilbert Roger, recunoaşterea unui stat palestinian este „primul pas către o relaţie de la egal la egal între israelieni şi palestinieni” şi „condiţia sine qua non a deschiderii unor negocieri veritabile”.
Deputaţii irlandezi au adoptat miercuri o moţiune simbolică prin care îndeamnă Guvernul să recunoască Palestina, după ce parlamentarii britanici şi spanioli au adoptat texte similare.