-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:11
No menu items!

Senatul dorește în continuare plata taxei radio-tv

spot_img

Senatul dorește în continuare plata taxei radio-tv

Proiectul de lege privind eliminarea taxei radio-tv a primit raport negativ, miercuri, din partea Comisiei de Cultură a Senatului.

„În contextul socio-economic actual se impune eliminarea obligaţiei de a fi beneficiar al serviciului public de televiziune. Pe de altă parte, accesul la elemente tehnologice moderne, cum ar fi internetul, implică o nouă abordare pentru actuala legislaţie în domeniul televiziunii. Astfel, apreciem că numărul celor care sunt posesori ai receptoarelor de televiziune s-a redus considerabil, întrucât cvasi-totalitatea posturilor de televiziune emit şi pe internet”, susţineau iniţiatorii proiectului de lege pentru modificarea articolului 40 din Legea numărul 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune (SRTV).

Potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, SRTV primeşte „din contribuţia cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite, sume deosebite”, față de celelalte posturi de televiziune care nu beneficiază de acest lucru.

„În aceste condiţii menţinerea prevederilor din articolului 40 aliniatul (2) a obligativităţii persoanelor fizice şi juridice de a plăti o taxă reprezintă o dublă taxă şi o concurenţă neloială pentru celelalte posturi TV, care nu beneficiază de subvenţii din bugetul de stat”, au subliniat iniţiatorii proiectului de lege.

Proiectul de lege nu a fost susținut de Guvernul din perioada în care a fost inițiat, pe atunci Guvernul Boc, în punctul de vedere al acestuia fiind menţionat faptul că „taxa TV este sub 12 euro pe an, adică sub un euro pe lună” iar pentru comparaţie, Guvernul Boc a precizat că ”în Cehia, taxa TV este de 83,57 euro pe an, în Polonia de 52 euro pe an, în Slovacia de 42 euro pe an, în Marea Britanie de 175 euro pe an, în Germania de 216 euro pe an”, cu mult mai mare decât în România.

Printre iniţiatori se numără deputaţii PSD, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan şi Victor Socaciu.

Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este Camera decizională.

 O.D.