-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:54
No menu items!

Senatul declanșează procedura de numire a unui șef la ANI

spot_img

Procedura de numire va dura aproape o lună, timp în care ANI va condusă interimar de vicepreședintele Bogdan Stan

ANI_sigla

Senatul a declanșat procedura de numire a unui nou președinte al Agenției Naționale de Integritate, în urma arestării lui Horia Georgescu și a demisiei pe care acesta și-a dat-o din această funcție.

Biroul Permanent al Senatului a fost informat, luni, de Consiliul de Integritate al ANI în legătură cu demisia lui Horia Georgescu şi a sesizat Comisia juridică pentru declanşarea procedurii de numire a unui înlocuitor. CNI va face propunerea de candidat pentru funcţia de preşedinte al ANI, propunere va ajunge la Comisia juridică, care va trebui să dea un aviz, după care raportul va ajunge în plenul Senatului pentru validare.

„Am luat la cunoştinţă de faptul că Horia Georgescu şi-a depus demisia, constatăm vacantarea postului, demarăm procedurile pentru numirea unui nou preşedinte al ANI, care durează maxim o lună”, a declarat, luni, Cristan Dumitrescu, vicepreședintele Senatului. Până atunci, agenția este condusă interimar de vicepreședintele instituției, Bogdan Stan.

Horia Georgescu şi-a dat demisia de la conducerea ANI, după ce a fost reţinut, în dosarul în care este acuzat că, alături de alţi foşti membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor din ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro. Ulterior, el a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a instanţei supreme.

Valeriu Motoc