6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:11
No menu items!

Senatul a aprobat numirea lui Liviu Sebastian Jicman ca vicepreşedinte al ICR

spot_img
foto: lexcafe.ro
foto: lexcafe.ro

Senatul a decis marţi, prin vot, numirea lui Liviu Sebastian Jicman în funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR).

Candidatura sa a întrunit 100 de voturi „pentru”, fiind de asemenea exprimate cinci voturi „împotrivă” şi cinci abţineri.

Senatorii din Comisia pentru cultură şi cei din Comisia pentru politică externă au avizat favorabil în unanimitate, anterior, candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) a lui Jicman, considerând că acesta întruneşte condiţiile necesare pentru a exercita această funcţie.

Liviu Sebastian Jicman, în vârstă de 32 de ani, este în prezent consilier local la Sectorul 6.

Acesta a fost propus de PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.

Lucian Mera