1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:26
No menu items!

Senatorul UDMR Verestoy Attila, denunțat la DNA pentru fraudă, alături de Generali Asigurări

spot_img

Verestoy_Panait_SZFirma Ferdinand Asigurări – Broker de Asigurare a depus o plângere penală împotriva companiei Generali Asigurări și a senatorului UDMR Attila Verestoy pentru abuz de încredere, gestiune frauduloasă și delapidare.

Reprezentanții companiei sunt acuzați de faptul că i-au retras din portofoliu lui Corneliu Ferdinand Panait un contract de asigurări, după ce acesta a refuzat să dea o parte din comision către șefii lui, sub formă de șpagă. Contractul respectiv ar fi fost transferat din portofoliul Generali către firma la care este acționar senatorul UDMR Attila Verestoy, ca urmare a unor presiuni politice.

De asemenea, compania Generali este acuzată de denunțarea unilaterală a contractului de mandat și neplata către stat a asigurărilor sociale și de sănătate aferente derulării acestui contract, în contextul în care este similar cu un contract de muncă. Din partea companiei, plângerea îi vizează pe Violeta Pârvuțoiu și Adrian Marin.

În plângerea depusă la sediul central al DNA, Corneliu Ferdinand Panait, reprezentant al societății Ferdinand Asigurări – Broker de Asigurare (fostă SC C&A Business Group), relevă următoarele aspecte:

– În 2002, Panait a început să colaboreze cu SC Generali Asigurări SA pe baza unui Contract de mandat pe funcția de agent asigurări. În 2004, contractele de mandat au fost făcute prin C&A Business Group. Contractele de mandat comercial au fost încheiate de Panait cu scopul de a fi partener/angajat al Generali. Procedurile Societății Generali Asigurari SA nu permiteau încheierea de contracte de muncă așa cum prevede Codul Etic în cap. III – ”Relații cu colaboratorii” art. 1 – ”personalul e angajat cu carte de muncă”. Prestarea unei activități prin intermediul contractelor de mandat comercial conform Legii 32/2000 (Legea Asigurărilor) este o formă de eschivare de la plata taxelor către stat.

– În șapte ani de colaborare cu Generali Asigurări SA, Panait a dezvoltat un portofoliu de peste 10.000 de  clienți, cu o valoare cuantificată la o sumă de circa 15 milioane de euro. Toate prestațiile au fost făcute pentru Generali Asigurări SA. În 2009, Panait a ajuns directorul Sucursalei Municipiului București, structura de vanzari directe.

– În august 2006, Panait a câștigat o licitație la care au participat mai multe societăți de brokeri și societăți, pentru asigurarea SC Protan SA. Mandatul de reprezentare prevedea încheierea tuturor contractelor de asigurare prin SC C&A Business Group –  agent de asigurare, unic reprezentant în relația dintre Protan SA și Generali. În Mandatul de reprezentare, este specificat atât numele, cât și codul Agentului.

– Contractele aveau o valabilitate de șapte ani. Valoarea contractului era de 3 milioane de euro, cu un comision mediu de 14%. Contractul de Mandat încheiat cu Protan SA era pentru subscrierea tuturor polițelor de asigurare de tip CASCO, RCA, bunuri și echipamente, clădiri și sănătate.

– Panait afirmă că i s-a cerut un comision ilegal de 50% (250.000 euro), nu a vrut să cedeze și a fost amenințat cu preluarea portofoliului și cu denunțarea contractului de mandate.

– În februarie-martie 2007, Violeta Pârvuțoiu, fost șef al departamentui Broker, și Adrian Marin, director al sucursalei București (actualul Manager General), i-au scos clientul Protan din portofoliul de clienți, fără niciun motiv și fără vreo notificare prealabilă. Prejudiciul material calculat de Panait este de peste 500.000 euro. Valoarea cererii de ofertă facute de Protan SA a fost de 2,84 milioane de euro pentru segmentul auto și de 144.000 euro pentru celelalte tipuri de asigurări. Valoarea estimativă a cotei comisionului pentru C&A Business Group era de 14%.

– Conform legii 32/2000, C&A Business Group – agent de asigurare (actuala Ferdinand Asigurări), trebuia să fie informată cu 30 de zile înainte de acest transfer, de către Generali Asigurări și clientul Protan SA. Acest lucru nu a fost făcut de către niciuna dintre părți.

– Mariana Cristina Miu (fostă Pleșca), director general al Protan, a afirmat că a fost informată de faptul că Panait a fost avansat pe funcție de conducere în cadrul Sucursalei Mun. București, deci nu se mai putea ocupa de portofoliul de clienți, inclusiv Protan SA. Astfel, Generali își rezerva dreptul de a numi un alt consultant în relatia cu societatea.

– Contractul cu Protan a fost transferat către Partenerul meu, Broker de Asigurare SRL, în care senatorul UDMR Attila Verestoy este asociat cu 50%. Prin preluarea abuzivă de către un alt consultant/broker a pachetului clientului Protan, Generali Asigurări a fost prejudiciată cu o sumă echivalentă de aproximativ 3 milioane de euro. Firma la care este asociat senatorul nu a participat la licitație. De asemenea, această firmă a primit autorizatia de funcționare de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în 19 zile, deși legea prevede un termen de minimum 60 de zile.

– Pe 15 iulie 2009, Generali a denunțat unilateral contractele de mandat ale lui Panait și al soției sale, exact când aceasta se afla în ultima săptămână de sarcină. Generali nu a plătit asigurările sociale și de sănătate către statul român, având în vedere tipul contractului de mandat, care se aseamana izbitor de mult cu contractul de muncă (program de lucru obligatoriu, obiective, salariu, locație pusă la dispoziție de către societate).

– Acest caz este, în prezent, obiectul unui litigiu comercial la Curtea de Apel. Panait afirmă că, până în prezent, nu s-au luat în considerare documente sau martori. Astfel, Panait îi acuză de corupție pe judecătorii de la Tribunal Bucuresti și Curtea de Apel. Mai mult, la dosarul de la Curtea de Apel, a aparut un Mandat de reprezentare semnat de catre Manager General Cristina Pleșca, însă aceasta se numea Miu la momentul datării documentului, iar semnătura nu este identică cu cea din contractele de asigurare sau cu cea din Mandatul de Reprezentare.

N-am cunoștință de această plângere. Este o calomnie. Sunt acționar la multe societăți, dar nu am în administrare nicio societate, nu răspund de management

Verestoy Attila
senator UDMR

Suntem la curent cu toate demersurile și toate acuzațiile domnului Panait. Au fost o serie de procese intentate de acesta, pe care reprezentanții companiei Generali le-au câștigat, acuzațiile domnului Panait fiind nefondate. În consecință, la ultimul proces, instanța l-a obligat pe domnul Panait la plata cheltuielilor de judecată. Pentru acțiunile urmatoare pe care le va intenta, indiferent de acuzații, suntem pregătiți să răspundem, pentru că societatea acționează în conformitate cu legislația specifică

Generali Asigurări

Vlad Bârleanu