-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Senatorul PSD Liviu Marian Pop: Băsescu l-ar fi șantajat pe Antonescu cu dosarul „Uioreanu” ca să rupă USL

spot_img

Senatorul PSD susține că Băsescu și Antonescu s-ar fi întâlnit pe 10 februarie, iar Antonescu ar fi cedat în fața presiunilor lui Băsescu, în schimbul unei „oarecare” protecții

basescu_antonescu

Senatorul PSD Liviu Marian Pop a susţinut luni, într-o scrisoare deschisă adresată fostului lider PNL Crin Antonescu şi preşedintelui Traian Băsescu, că cei doi au avut o întâlnire în cadrul căreia „conducătorului liberalilor i s-au adus la cunoştinţă că există probe şi înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu„, transmite antena3.ro

Senatorul PSD a declarat, luni, la Antena 3, că informațiile privind întâlnirea de „grad zero” dintre Crin Antonescu și Traian Băsescu i-au fost furnizate din cadrul Administrației Prezidențiale.

Informaţiile sunt din zona Administraţiei Prezidenţiale, că nu le am din altă sursă„, a susținut Pop.

Concret, a sugerat senatorul, în cadrul acestei întâlniri, Antonescu ar fi fost șantajat de Băsescu cu informații din dosarul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean Cluj Horia Uioreanu ca să rupă USL, să se retragă de la șefia PNL și din cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. În schimb – susține senatorul – Crin Antonescu ar fi obținut o „oarecare” protecție în acest dosar.

„Fiecare minciună are termen de valabilitate, iar fiecare adevăr iese mereu la iveală. Avem informații clare că președintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie anul curent cu domnul Antonescu, în care conducătorului liberalilor i s-au adus la cunoștință că există probe și înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Scopul a fost unul singur, se pare că Băsescu i-a cerut lui Antonescu să se retragă de la prezidențiale, vehiculând varianta Ponta – președinte, Antonescu – premier, scenariu care reiese din declarațiile lui Băsescu de a doua zi„, le scrie senatorul PSD lui Traian Băsescu și lui Crin Antonescu.

Acesta le mai adresează și trei întrebări celor doi lideri ai dreptei:

  1. Domnule Băsescu, este adevărat că v-ați întâlnit în data de 10 februarie cu domnul Antonescu pentru a-i prezenta informațiile incriminatoare referitoare la șpaga de la Uioreanu?
  2. Domnule Antonescu, e adevărat ca vi s-a cerut retragerea din cursa prezidențialelor în schimbul creării unei drepte unite sub conducerea lui Băsescu?
  3. Domnule Băsescu, recunoașteți că i-ați asigurat protecție lui Antonescu în acest dosar?

R.D.