3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:31
No menu items!

Senatorul PSD Alexandru Mazăre, audiat la DNA. Este acuzat de complicitate la luare de mită și fals în declarații UPDATE

spot_img

Alexandru Mazare_SZ

  • UPDATE

DNA a precizat, joi, într-un comunicat de presă, că senatorul Alexandru Mazăre este cercetat sub acuzațiile de complicitate la luare de mită și fals în declarații, în dosarul în care a fost pus sub acuzare și fratele lui, primarul Constanței, Radu Mazăre.

Din ordonanțele privind efectuarea în continuare a urmăririi penale, întocmite de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora:  În declarația de avere formulată, la data de 29 mai 2012, Mazăre Alexandru nu a menționat contul personal, deschis la o unitate bancară din Israel.  În acest cont, a fost virată, de către o societate comercială, la datele de 13 septembrie 2011 și 06 decembrie 2011, suma totală 80.000 euro. Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiți, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și în afara lor, în vederea câștigării licitației organizate de RAEDPP Constanța, pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă.

Direcția Națională Anticorupție

comunicat de presă

Senatorul PSD Alexandru Mazăre s-a prezentat, joi, la DNA, fiind citat pentru a-i fi prezentate învinuirile în dosarul în care este cercetat şi fratele acestuia, primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Alexandru Mazăre este cercetat pentru luare de mită după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”. Senatorul ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a fratelui său şi i-a oferit acestuia ajutorul.

C.A.