-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:21
No menu items!

Senatorul Ioan Ghişe: PSD şi Băsescu au făcut blat înainte de referendum INTERVIU

spot_img

Ghise Ioan_SZ

Liberalul Ioan Ghişe, exponent al aripii dure anti-Băsescu din PNL, face afirmaţii explozive în ce priveşte relaţia dintre PSD şi Traian Băsescu, dar şi despre posibilitatea ca premierul Victor Ponta să candideze în 2014 la Preşedinţia României. Într-un interviu acordat Sursa Zilei, senatorul Ioan Ghişe spune că între Traian Băsescu şi Victor Ponta a existat o înţelegere anterioară referendumului de demitere a preşedintelui din vara lui 2012, înţelegere care continuă şi astăzi. Mai mult, el susţine că hotărârea Parlamentului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu a fost niciodată abrogată şi că suntem în situaţia în care, din cauza lipsei de voinţă a majorităţii USL, nu se pot pune în aplicare prevederile constituţionale în această privinţă.

  • Dezamăgirea populaţiei faţă de USL se accentuează. Cum s-a ajuns aşa repede aici?

Noi suntem acum în situaţia în care USL, care se bucură de o majoritate parlamentară istorică de 70 la sută, este pe o buză de prăpastie: ori face aşa cum e aşteptarea oamenilor – performanţă la guvernare – ori, dacă în decurs de un an nu face acest lucru, USL are mari şanse să fie negat de oameni la vot. Cea mai mare dezamăgire a oamenilor în legătură cu USL  a plecat de la referendum. Şi eu spun că şi astăzi, dacă USL pune pe ordinea de zi şi votează constatarea faptului că Traian Băsescu a fost demis la referendum, că postul e vacant şi că în 3 luni se organizează alegeri, şi azi putem scăpa de Băsescu. Numai că, am analizat faptic ceea ce s-a întâmplat şi pot spune că a existat o înţelegere între Ponta şi Băsescu, înainte de declanşarea referendumului: eu te ţin pe tine premier, tu mă ţii pe mine preşedinte. În 12 iulie anul trecut am propus în Senat două amendamente: eliminarea la referendum a pragului de participare şi desfăşurarea acestuia pe două zile. PSD s-a opus iar socrul premierului, domnul Ilie Sârbu, a spus că Ponta s-a angajat faţă de Barroso să nu schimbe nimic. Eu nu cred chestia asta. PSD a făcut ca aceste două amendamente să nu fie adoptate, în luna iulie, când peste un milion de români sunt plecaţi în concedii. Ca să nu mai vorbesc de ceea ce a făcut ministrul de interne de atunci şi ca să nu mai vorbesc nici de Avocatul Poporului, Valer Dorneanu, care a refuzat să sesizeze CCR, deşi peste 100 de cetăţeni au cerut constatarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 5, alineatul 2 din Legea referendumului. Şi atunci, degeaba se ceartă Ponta cu Băsescu pe televizor când faptele demonstrează că cei doi s-au susţinut unul pe celălalt. Ca mai apoi să facă şi acel protocol de coabitare, despre care liderii USL nu au ştiut, iar când au aflat nu au fost de acord. Şi cu toate astea, Ponta i-a pus lui Băsescu şefi la Parchete: exact pe fosta ministră secretar de stat PDL, acum şefă la DIICOT şi exact pe doamna Kovesi la DNA. De ce? Ca să îi perpetueze puterea lui Băsescu. Cei doi s-au înţeles, probabil prin mijlocirea lui Barroso, care este din Partidul Popular European. Şi atunci, pot să probez cu fapte, în succesiunea lor, că ei au fost înţeleşi unul cu altul să se susţină în aceste două funcţii. Deci, Băsescu a fost demis constituţional şi legitim. Şi cu toate astea,  el este ţinut în funcţie pentru că Ponta şi PSD vor ca el să rămână în funcţie. Cu toate astea, constituţional şi juridic, hotărârea Parlamentului numărul 33 din 6 iulie 2012 –prin care Băsescu a fost suspendat- este în vigoare şi astăzi. Nici un alt act juridic nu a abrogat acea hotărâre. Ea este în vigoare şi suntem în situaţia în care, prin lipsa de voinţă a majorităţii USL, nu vrem să punem în aplicare prevederile constituţionale.

Dragnea nu pățește nimic

  • Dacă este vorba despre o înţelegere Ponta-Băsescu de dinainte de referendum, cum comentaţi ceea ce i se întâmplă acum lui Liviu Dragnea?

Nu uitaţi că Liviu Dragnea a fost până în 2000 coleg de partid cu Traian Băsescu. Ei au lucruri mai vechi de împărţit, care transced partidele şi înţelegerile politice. Faptul că Dragnea a căpătat în ultima perioadă o influenţă serioasă la nivelul puterii, poate deranja înţelegerile dintre dl Ponta şi Băsescu. Or, domnul Ponta are nevoie de susţinerea lui Traian Băsescu pentru Preşedinţie şi, de dragul acestei înţelegeri, se poate petrece ceea ce se petrece. Oricum, Dragnea nu va păţi nimic, pentru că a aduce şi a îndemna oamenii la vot nu reprezintă o infracţiune.

  • Că aţi adus vorba despre alegerile prezidenţiale, ce şanse are Crin Antonescu să rămână şi să fie candidatul USL pentru Cotroceni în contextul politic actual?

Preşedintele PNL, dl senator Crin Antonescu, are prima şansă la alegerile prezidenţiale, din cel puţin trei motive. Primul: USL este încă principala forţă politică din România, cu o susţinere populară care depăşeşte 50 la sută din opţiuni, acum, când vorbim. Dacă se va respecta în totalitate protocolul USL, atâta vreme cât PSD are premier, PNL va avea candidatul la preşedinţia României. Doi: trei Congrese de partide, PSD, PNL şi PC au validat candidatura dlui Crin Antonescu la Preşedinţia României. Și trei, istoria ultimilor 23 de ani a demonstrat că acei candidaţi care, în alegerile precedente, au intrat în finală, au câştigat. Atâta timp cât în 2009 dl Antonescu a fost locul trei, iar primii doi au ieşit din joc, Băsescu nu mai poate candida, iar Geoană este invalidat de propriul său partid, prima şansă o are Crin Antonescu.

  • Realitatea arată altfel însă. USL scârţâie, iar între PNL şi PSD se aruncă, din tranşee, cu săgeţi. În aceste condiţii, va rezista înţelegerea privind prezidenţiabilul USL?

Dacă PSD îşi va respecta angajamentul din protocolul USL, asta înseamnă că atâta timp, cât preşedintele PSD este premierul, candidatul USL este Crin Antonescu. Dacă PSD nu îşi va respecta acest angajament, că există şi o astfel de posibilitate, atunci se pune problema ca USL, ca alianţă de guvernare, să mai existe. Şi dacă va exista, sigur că bătălia pentru prezidenţiale s-ar putea transforma, datorită forţei politice a celor două partide, PSD şi PNL, într-o bătălie în interiorul USL între preşedinţii celor două partide. Personal sper să nu se întâmple aşa dar nu este exclus.

Proiectul Roșia Montană este antinațional

  • Dar nu este deja o bătălie între cei doi?

Sunt diferenţe de poziţionări pe subiecte de maxim interes naţional. Sau internaţional. Fie că e vorba de Roşia Montană, fie că e vorba de gazele de şist, USL a avut înainte de a fi la guvernare, poziţii contra gazelor de şist, exprimate prin moţiune de cenzură la adresa Guvernului Ungureanu, poziţii contra proiectului Roşia Montană, iar acum, Guvernul Ponta face invers. Sigur că asta crează un disconfort nu numai preşedintelui Crin Antonescu cât şi nouă, parlamentarilor USL. Şi disconfortul nu e doar un disconfort, ci este o mare frământare pentru că, pe aceste subiecte, care nu fac parte din programul USL, nu fac parte din programul de guvernare şi, în opinia mea, sunt anti intereselor naţionale, nu vom acorda susţinere în Parlament, la vot. Nici pentru Roşia Montană, nici pentru gazele de şist. Acestea sunt probleme de fond. Sigur că, într-o coaliţie de patru partide, sunt poziţionări diferite pe alte subiecte, dar se pot accepta şi se pot armoniza potrivit regulilor stabilite în protocol.

  • Interese antinaţionale? Să înţeleg ca lideri ai PSD susţin astfel de interese?

Opinia mea, şi precizez că vorbesc în nume absolut personal, nu în numele partidului, este că a exploata resursele naturale ale României de către altcineva decât statul român şi a polua mediul este o abordare antinaţională şi a nu ţine cont de voinţa cetăţenilor, exprimată prin  numeroase referendumuri, fie în zona Bârladului, fie în zona Roşia Montană, fie în zona Litoralului. Şi atunci, pe astfel de subiecte nu vom găsi înţelegere. Programul de guvernare trebuie îndeplinit potrivit aşteptărilor cetăţenilor şi votului dat de Parlament la învestirea Guvernului. Deoarece suntem aliaţi în USL, las la latitudinea fiecărui cetăţean să răspundă la această întrebare legitimă, pentru că evit deocamdată să formulez critici la adresa partenerilor.

  • În ultima perioadă, voci importante din PSD susţin că, potrivit protocolului USL, cel mai bine plasat candidat în sondaje va fi prezidenţiabilul USL, Crin Antonescu nefiind bătut în cuie.

Da, aşa este! Aşa prevede protocolul USL. Însă repet, trei Congrese au validat acum un an candidatura dlui Crin Antonescu, atunci când premier era deja domnul Victor Ponta. De obicei, în politică, scandalul între aliaţi apare când doi îşi doresc aceeaşi funcţie. Domnul Antonescu nu doreşte să fie premier al Guvernului României. În măsura în care domnul Ponta îşi doreşte în 2014, pentru că a spus că îşi doreşte, dar mai târziu, atunci lucrurile se vor precipita într-un sens nefericit. Deci, scandalul porneşte când doi doresc acelaşi lucru. Si vreau să precizez aici că există un deputat, domnul Sebastian Ghiţă, deputat PSD, şi prieten cu domnul Ponta şi care are o televiziune. Or, ceea ce face televiziunea aceasta împotriva lui Crin Antonescu, împotriva PNL şi împotriva USL de un an de zile încoace este o probă că ceva e putred în Danemarca, ca să nu spun mai mult.

  • Recunoaşteţi aşadar că sunt probleme în USL. Daţi totuşi şanse alianţei?

În fond, de ce sunt făcute alianţele? De ce se aliază partidele: ca să acceadă mai uşor la putere şi ca să susţină un program comun şi să beneficieze de funcţii. Alianţa durează o perioadă de timp. USL este făcut pentru o perioadă de 8 ani. Eu sper să reziste, dar e posibil să se rupă mai repede. Depinde de mulţi factori, atât interni cât şi externi… licurici mai mari sau mai mici, în funcţie de cum pot suge resursele naturale ale ţării.

  • În perspectiva unei rupturi a USL, liderul PNL va candida oricum la preşedinţie?

Singura problemă care i-ar crea mari dificultăţi lui Crin Antonescu pentru candidatura la preşedinţie ar fi aceea în care PSD şi-ar desemna candidat propriu şi s-ar rupe USL. Atunci lucrurile s-ar complica mult. Preşedintele Senatului şi al PNL este perceput ca unul dintre artizanii USL şi, dacă se rupe USL, parte din răspunderea publică vine, în mod inevitabil, şi pe el. Şi degeaba o să spună că nu din cauza lui, ci din cauza celorlalţi, că şi-au pus candidat, eu ce să fac. Lumea va fi foarte dezamăgită încă o dată. Sper ca pesediştii să îşi respecte angajamentele şi să îi acorde domnului Crin Antonescu susţinerea pe care şi noi o acordăm în Parlament premierului Ponta.

Nicoleta Vera