4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:09
No menu items!

Senatorii PDL învinși de limba română în apărarea lui Băsescu. DOCUMENT

spot_img

Senatorii PDL și PNL au transmis o solicitare scrisă de mână pentru convoacarea Biroului Permanent al Senatului în vederea soluționării problemei privind invitarea lui Traian Băsescu la ședința solemnă

pdl

Senatorii PDL și PNL au semnat, miercuri, un document prin care solicitau convocarea Biroului Permanent al Senatului, în care să se discute despre problema invitării președintelui Traian Băsescu la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înființarea acestei Camere, după ce președintele forului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a tăiat de pe lista de invitați, potrivit stiripesure.ro.

Însă, în solicitarea scrisă de mână pe care senatorii celor două formațiuni politice – în frunte cu fostul ministru PDL de interne Traian Igaș, au semnat-o este presărată cu greșeli elementare. Astfel, numele președintelui Senatului apare scris greșit – “Tăricianu”, în loc de Tăriceanu, iar pluralul substantivului “membru” este articulat, primind în plus încă un “i” – “membrii”.

Jurnaliștii de la stiripesurse.ro au obținut documentul în cauză și l-au publicat, cu mențiunea că nu cunosc autorul acestuia.

 

conv-561x800

D.M.