4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:17
No menu items!

Senatorii au respins solicitarea ANI de încetare a mandatului lui Diaconu

spot_img

Senatorii au  respins solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, în timp ce 32 s-au exprimat împotriva acestui demers, iar alţi 10 s-au abţinut. La începutul săptămânii senatorii au amânat luarea unei decizii privind constatarea încetării mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu, după aproape două ore de discuţii, preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Dan Radu Ruşanu, anunţând suspendarea şedinţei, fără a se da un vot privind punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări cu privire la o situaţie de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu. În intervenţia sa, senatorul Mircea Diaconu a subliniat că, aşa cum a constat Curtea de Apel, el a fost de bună credinţă şi a procedat legal atunci când s-a adresat pentru un punct de vedere Senatului, respectiv Comisiei juridice din această Cameră legislativă.

„Veţi hotărî cum veţi crede de cuviinţă, dar mi-ar plăcea, aş fi încântat dacă, aşa cum multă lume din ţara aceasta îşi doreşte o Românie în picioare, îmi doresc şi un Senat tot în picioare”, a spus Diaconu de la tribuna Parlamentului. El a anunţat luni că se retrage din cursa electorală.  Crin Antonescu a confirmatcă liberalul Mircea Diaconu a luat decizia de a nu mai candida la alegerile parlamentare din decembrie pentru a nu periclita şansele USL de a câştiga un colegiu, având în vedere deciziile Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul său. (A.M)