4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:42
No menu items!

Senatori, prin tragere la sorți. Situație fără precedent după alegerile parlamentare

spot_img

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a câștigat două mandate de senator în județele Giurgiu și Ialomița, dar partidul nu a depus liste de candidați pentru Senat. În aceste condiții, președintele AEP, Toni Greblă, a precizat că mandatele din cele două județe vor fi câștigate prin tragere la sorți.

„Eu spun ce zice legea. În momentul în care, la redistribuire – pentru că este vorba de redistribuirea mandatelor aici, nu este vorba de mandate întregi – unui anume competitor politic, pe redistribuire, repet, i-ar mai reveni un mandat şi acea formaţiune n-are competitor desemnat, deci a desemnat mai puţini candidaţi decât să i-ar fi permis legea să obţină, atunci acel mandat, care nu poate să aparţină POT pentru că, efectiv, nu are candidat, va fi tras la sorţi dintre toate celelalte partide care au trecut pragul de 5%. Şi, deci, între celelalte şase formaţiuni politice va fi organizată, la sediul Biroului Electoral Central, o tragere la sorţi şi acel mandat va reveni celui care va atrage lozul câştigător”, a precizat Toni Greblă la Digi24.

                                                                                                             Adina Bucur