2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:37
No menu items!

Semnificațiile acordurilor de asociere semnate de UE cu Republica Moldova, Ucraina și Georgia

spot_img

Acordul de Asociere creează cadrul unei colaborări sporite în numeroase sectoare: energie, justiție, politica externă, vize, cultură

 UE

Liderii Uniunii Europene au semnat vineri un Acord de Asociere cu Republica Moldova, Ucraina și Georgia, trei foste republici sovietice care vor să se apropie de Europa Occidentală, în pofida presiunilor din partea Rusiei, notează France Presse.

Acordul de Asociere permite apropierea celor trei țări de Uniunea Europeană, fără a le oferi perspectiva aderării.

Calificat drept ‘inovator și ambițios’ de către Comisia Europeană, care l-a negociat din 2007, Acordul de Asociere creează cadrul unei colaborări sporite în numeroase sectoare: energie, justiție, politica externă, vize, cultură. Țările semnatare trebuie să se angajeze să respecte statul de drept și să lupte împotriva corupției.

Scopul unei astfel de înțelegeri este și crearea unei zone de liber-schimb, prin introducerea de norme comune.

Cele trei state vor obține un acces privilegiat pe piața internă a UE, „cea mai mare piață unică din lume”, cu 500 de milioane de consumatori. Exporturile ucrainene ar putea crește astfel cu un miliard de euro de an, în special în sectoarele textil, alimentar și al oțelului, ceea ce ar impulsiona creșterea economiei cu 1%, conform unui studiu al UE.

În contrapartidă, Ucraina, Republica Moldova și Georgia vor trebui să adopte reforme profunde care s-ar putea dovedi dificile din puncte de vedere social și politic.

Pentru UE, beneficiile comerciale sunt așteptate pe un termen mult mai lung, însă sprijinul se anunță scump pentru următorii ani. Bruxellesul a promis un vast program de ajutor de 11 miliarde de euro numai pentru Ucraina.

Pe termen lung, UE „va trebuie să depună un efort susținut pentru a-și ajuta țările să aplice reforme dureroase, în special în sectorul energetic, pentru ca ele să fie mai puțin vulnerabile la presiunile Rusiei”, atrage atenția Judy Dempsey, din partea Institutului Carnegie Europe.

În ceea ce privește riscul ca semnarea acestor acorduri să tensioneze și mai mult relațiile cu Rusia, France Presse notează, potrivit Agerpres, că prudența este cea care domină la Bruxelles, unde experții nu au anticipat deloc că această înțelegere, ce trebuia inițial semnată la sfârșitul lui 2013, va declanșa această criză gravă din Ucraina.

Presiunile Rusie, fără succes

Șase luni mai târziu, Rusia pare să fi conștientizat că nu le poate împiedica pe cele trei țări să semneze acordul, chiar dacă a încercat să facă presiune interzicând importurile de vin moldovenesc sau de ciocolată ucraineană.

Pe plan economic, Rusia a atenționat că va lua „măsuri de protecție” dacă se va dovedi că acordul îi va afecta economia. Ea se teme în special de un aflux de produse fabricate în UE prin intermediul teritoriului ucrainean.

În pofida rezervelor sale, Moscova a acceptat să înceapă discuții cu Bruxellesul și Kievul, de la 11 iulie, privind condițiile de aplicare ale acordului de asociere. Până în prezent, UE „nu a putut face dovada avantajelor” pe care le-ar putea avea Rusia, a subliniat Ministerul rus de Externe.

Comerțul celor trei țări cu Rusia va rămâne liber, potrivit experților UE, care au denunțat neadevărurile Rusiei pe acest subiect.

Totuși, în urma semnării Acordului de Asociere, cele trei țări nu se vor putea alătura proiectului Uniunii economice Euroasiatice, pe care Moscova încearcă să o creeze cu vecinii săi. „Există o incompatibilitate între cele două”, a afirmat un responsabil al UE. În special pentru că cele două țări care s-au alăturat până acum proiectului, Belarus și Kazahstan, nu sunt membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Acordul de Asociere nu se aplică unor teritorii aflate în dispută, cum ar fi Crimeea. UE a interzis oficial importurile de bunuri din Crimeea, a cărei anexare de către Rusia nu o recunoaște. Numai produsele din Crimeea autorizate de autoritățile de la Kiev vor fi acceptate și în UE.

Companiile din Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova, și cele din Osetia de Sud și Abhazia, teritorii georgiene a căror independență a fost recunoscută de Rusia, nu vor beneficia de avantajele comerciale legate de Acordul de Asociere.

C.A.