1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:44
No menu items!

Șeful SRI, Eduard Hellvig, chemat la raport în Parlament pentru securitatea de la granița cu Ucraina

spot_img

Comisia parlamentară de control al SRI l-a chemat la directorul Serviciului, Eduard Hellvig, pe 22 februarie, pentru a discuta situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO.

Parlamentarii din Comisie doresc să fie informaţi cu privire la situaţia din proximitatea Ucrainei şi din zonă.

„După cum ştiţi, au avut întâlniri pe problematica ucraineană şi Comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de la Senat şi Camera Deputaţilor, cu ministrul apărării. În fiecare zi apar noi situaţii şi fiecare dintre parlamentarii din Comisia noastră au întrebări pe care doresc să le adreseze conducerii SRI”, a declarat senatorul Cristian Chirteş, preşedintele Comisiei, potrivit unui comunicat al Comisiei.

Parlamentarii din Comisie au decis, marți, să invite conducerea SRI la lucrările de săptămâna viitoare, pentru a fi informaţi cu privire la evoluţiile actuale de securitate la graniţa Ucrainei şi asupra aspectelor de interes pentru România. Solicitarea Comisiei vine în contextul tensiunilor Rusia-Ucraina.

Marilena Nedelcu