-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:54
No menu items!

Șeful serviciului de informații al MAI și mai mulți ofițeri ai DIPI, cercetați de DNA

spot_img

Șeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, Rareş Văduva, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA într-un dosar privind deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului, obstrucționarea justiției, fapte comise de angajați ai DIPI și persoane ce au avut sau au funcții de conducere.

Comisarul-şef Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost prezent, luni dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Văduva a mers la audieri însoţit de un avocat.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2014 – 2015, „persoane cu funcții de conducere din cadrul DIPI au aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale instituției. Astfel, banii ce urmau să fie folosiți pentru acțiuni sau misiuni cu caracter informativ-operativ au fost îndreptați către cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției. În acest sens, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative a fost atestată în mod fals. În aceeași perioadă, sub pretextul efectuării unor cheltuieli operative nereale, funcționari din cadrul D.I.P.I. și-au însușit sume de bani și produse”.

Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituției „au dispus clasificarea unor informații și înregistrarea unor înscrisuri în evidențele documentelor secrete de stat ale D.I.P.I, deși divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice”, arată DNA.

După ce procurorii au deschis dosarul în care i-au trimis în judecată pe fostul ministru de interne, Gabriel Oprea, și pe fostul șef al DIPI, Gheorghe Nicolae, una dintre persoanele din conducerea structurii „a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susținut acuzațiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat”, arată procurorii.

Rareş Văduva a preluat conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă în luna februarie, după ce fostul şef DIPI, Nicolae Gheorghe, a fost pus sub urmărire penală alături de fostul ministru al afacerilor Interne, Gabriel Oprea, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

Andrei Tudor