-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:05
No menu items!

Șeful Pentagonului confirmă uciderea numărului doi al Statului Islamic în Siria

spot_img

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat vineri că forțele SUA l-au ucis pe Abdul al-Rahman Mustafa al-Qaduli, considerat numărul doi al Statului Islamic (SI), ceea ce va da o lovitură grupării jihadiste.

Abdul al-Rahman Mustafa al-Qaduli, cunoscut și ca Haji Iman, a fost ucis într-un raid aerian în cadrul eforturilor SUA de ‘a elimina sistematic cercul de lideri ai Statului Islamic’, a spus Carter.

„Eliminăm sistematic cercul de lideri ai SI, iar armata americană a ucis mai mulți teroriști cheie ai SI în această săptămână, printre care, credem, și Haji Iman, care era unul dintre principalii responsabili ai SI, acționând ca ministru de finanțe și organizator al mai multor comploturi în străinătate”, a spus șeful Pentagonului, într-o conferință de presă.

Carter a adăugat că eliminarea lui al-Qaduli va da o lovitură capacităților Statului Islamic de a desfășura operațiuni în Irak și în Siria, dar și în străinătate. Secretarul Apărării nu a oferit detalii despre operațiune.

Departamentul american de Justiție oferea până la 7 milioane de dolari pentru informații care ar fi condus la găsirea lui Abdul al-Rahman Mustafa al-Qaduli.