-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:33
No menu items!

Șeful NATO îi cere lui Putin să înceteze imediat războiul

spot_img

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, îi cere lui Vladimir Putin, într-un mesaj transmis cu ocazia „Zilei Victoriei” din 9 mai, să pună imediat capăt războiului  din Ucraina, scrie BBC, care citează cotidianul german Die Welt.

„Fac apel din nou la președintele Putin, pe 9 mai, să pună capăt imediat războiului, să își retragă trupele din Ucraina și să înceapă negocierile de pace. Suntem ferm de partea Ucrainei și vom continua să ajutăm țara să-și afirme dreptul la autoapărare”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Stoltenberg a subliniat că în trecut, Moscova a folosit constant ziua de 9 mai pentru a „răspândi neadevăruri despre Occident și pentru a critica NATO”.

„Mă aştept ca pe 9 mai, în acest an, Putin să răspândească din nou minciuni despre NATO şi Occident în ansamblu”, a afirmat șeful NATO.

Cu toate acestea, secretarul general al NATO nu a vrut să facă speculeze „dacă vor exista noi anunţuri de la Moscova luni”.

Stoltenberg a respins acuzațiile Moscovei conform cărora alianța occidentală se comportă „agresiv” și a insistat că este o alianță defensivă construită pentru a asigura pacea și pentru a susține valorile libertății și democrației.

„Timp de mai bine de șapte decenii am reușit să prevenim războiul pentru aliații noștri. NATO este o alianță defensivă, iar criza actuală arată că este vital ca Europa și America de Nord să stea împreună în NATO pentru a asigura pacea și pentru a susține valorile libertății și democrației”, a mai spus el.

                                                                                                                 Adina Silav