Şeful Marinei germane, Kay-Achim Schönbach, a demisionat, sâmbătă, după ce a făcut afirmaţii controversate cu privire la criza din Ucraina, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit AFP.
Viceamiralul, care printre altele a spus că este “o inepţie” ideea că Rusia vrea să invadeze Ucraina, renunţă la funcţie cu efect imediat, a precizat purtătorul de cuvânt.
Ceea ce vrea Vladimir Putin este “să fie respectat”, a afirmat Schönbach, potrivit unui filmuleţ care circulă pe internet, imagini surprinse la o reuniune, vineri, la New Delhi.
“Este uşor să i se acorde respectul pe care îl vrea şi pe care probabil îl merită”, a adăugat el.
”Ideea că Rusia ar vrea să invadeze o parte a Ucrainei este “o inepţie”, a mai afirmat germanul.
Înaltul oficial şi-a recunoscut greşeala sâmbătă, precizând că a făcut declaraţiile fără să gândească.
El a demisionat pentru a evita ca Marina germană să sufere din cauza sa.
Ministrul ucrainean de Externe l-a convocat pe ambasadorul german la Kiev după afirmaţiile lui Schönbach, considerate inacceptabile.
Declaraţiile viceamiralului au venit în plină criză ruso-occidentală cu privire la Ucraina. Eforturi diplomatice intense sunt în curs pentru a se evita ca situaţia să degenereze, în contextul în care zeci de mii de soldaţi ruşi se află la frontiera Rusiei cu Ucraina.