2.1 C
București
miercuri, 12 februarie 2025 - 17:02
No menu items!

Șeful diviziei antitero din serviciul secret al Ucrainei, reținut pentru colaborare cu Rusia. UPDATE

spot_img

Update 16.01

Koziura a fost recrutat în 2018, potrivit agenției Nexta. El ar fi transmis date privind armele, infrastructura și rezultatele bombardamentelor de la sfârșitul anului 2024. După recrutare, el a fost un „agent în adormire” pentru o anumită perioadă, dar a devenit activ la sfârșitul lunii decembrie 2024. Pentru a comunica cu rușii, el a folosit o casă conspirativă din Kiev, primind și un telefon special cu cartelă SIM și un router WiFi. În acest fel, el a transmis date care conțineau, printre altele, secrete de stat. SBU, conștient de acțiunile sale, l-a alimentat cu dezinformări, limitându-i în același timp accesul la informații esențiale.

 

Știrea inițială:

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) l-a reținut pe șeful departamentului antiterorism al agenției, care este suspectat că lucrează pentru serviciile secrete ruse, a anunțat miercuri șeful SBU Vasil Maliuk, citat de publicația Kyiv Independent.

Serviciul nu a dezvăluit numele suspectului, dar, potrivit unor surse, acesta ar fi colonelul Dmitro Koziura.

Activitățile ilicite ale suspectului au fost documentate în 14 cazuri separate, potrivit lui Maliuk. Șeful SBU a subliniat că operațiunea de descoperire și reținere a acestuia a necesitat „toate metodele deschise și secrete posibile”.

Cazul scoate în evidență eforturile Rusiei de a infiltra și submina serviciile de securitate ale Ucrainei pe fondul războiului total declanșat în 2022.

„În acest proces, am reușit să documentăm colectarea și transmiterea de informații relevante către Rusia”, a adăugat Maliuk. Suspectul ar fi lucrat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).

„Folosind salvări criptate de software (encrypted software bookmarks), am pătruns în gadgeturile trădătorului – terminale mobile și computere. Practic, am locuit cu el și am efectuat o monitorizare audio și video”, a adăugat șeful SBU.

Acesta a descris operațiunea ca parte a unei epurări interne în curs și a avertizat că nicio tentativă de infiltrare rusească nu va reuși.

T. S.