1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:37
No menu items!

Șeful Comunității Naționale de Informații a SUA: România, unul dintre cei mai importanţi aliați

spot_img

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, s-a întâlnit, joi, la Washington, cu directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA (National Intelligence). James R. Clapper.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că, în cadrul întâlnirii, au avut loc discuţii despre provocările mediului actual de securitate, despre profilul strategic al României şi despre beneficiile dezvoltării Parteneriatului Strategic.

În acest context, Gabriel Oprea a menţionat că „operaţionalizarea facilităţii de la Deveselu până la sfârşitul anului 2015 reprezintă o dovadă clară a capacităţii României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecţie ale NATO în regiune.”

La rândul său, James Clapper a arătat că România este unul dintre cei mai importanţi aliați ai SUA, apreciind contribuția pe care țara noastră o aduce în teatrele de operații.

Cei doi oficiali au discutat şi despre alte probleme de actualitate internațională, în special evoluțiile din unele zone de conflict, şi au reiterat disponibilitatea ambelor părți de intensificare a cooperării în domeniile de interes reciproc.

La întrevedere, Gabriel Oprea a fost însoțit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior.

James R. Clapper este director al Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA (National Intelligence) şi îndeplineşte funcţia de consilier principal pe probleme de informaţii al preşedintelui SUA, Barack Obama.

R.D.