-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

Șeful ANAF anunță verificări la OMV Petrom: În două săptămâni o să pot spune dacă datorează taxa de solidaritate

spot_img

Şeful ANAF, Lucian Heiuş a anunţat duminică, la Digi24, că în maximum două săptămâni se va stabili dacă OMV datorează sau nu contribuţia de solidaritate către statul român. El a precizat că vor exista verificări foarte stricte pentru a se stabili care societăți se încadrează în această Ordonanţă. 

”Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a spus Heiuş.

El a precizat că ceea ce va verifica ANAF va fi ”modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

”OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

În cazul în care OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către acesa societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget, a arătat el.

”Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze ( în prevederile Ordonanţei, nr) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani”, a afirmat Heiuş, citat de news.ro.

                                                                                                                  Adina Silav