-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:39
No menu items!

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon: Nu suport minciuna care destabilizează un sistem întreg

spot_img

Florina Pompilian, șefa Secţiei ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, a transmis sâmbătă un mesaj dur pe Facebook, dând de înțeles că scandalul iscat în ultima săptămână în jurul numărului de morți de la Terapie Intensivă este produsul unei răfuieli personale cu o angajată care se simte „marginalizată”, „hărțuită” și „discreditată”. 

„Nu suport minciuna! Mai ales minciuna care destabilizează un sistem întreg, care creează panică, care afectează direct activitatea medicală a unui colectiv abia întregit! Şi spun „întregit” , dar nu vindecat! Pentru că în secţia despre care vorbesc s-au întâmplat lucruri greu de imaginat pentru cineva din afara lui”, scrie medicul. 

„Ştiam că ajung într-o secţie în care echipa fusese «decimată», din care plecaseră într-un an 50 de medici şi asistente, nemaisuportand presiunea, nu fizică, dar mai ales psihică, unde asistentele erau agresate şi jignite permanent, unde infirmierele erau puse “să şteargă vasul de wc cu mâna”, unde medicii erau denigrati. Se muncea inadmisibil de greu, cu 5 medici (dintre care unii erau pe picior de plecare!) , pe o secţie de 25 paturi de AŢI şi 15 săli de operaţie”, continuă șefa secției ATI de la spitalul Sf. Pantelimon. 

„Avem încă de înfruntat furia unei singure persoane, care, în aceste trei luni, nu a făcut decât să blameze, să denatureze adevărul, să încerce să intimideze personalul, să menţină acea stare de nesiguranţă vis a vis de viitorul acestui colectiv şi, evident, să instige discrediteze activitatea întregului spital”, scrie Florina Pompilian. 

„E halucinant să afli de la colegi din alte spitale că aparţinătorii au fost sfătuiţi să îşi ia pacienţii din spital, că aici sunt doar imbecili, că se fac afirmaţii halucinatorii că eu, şefa secţiei , o marginalizez, că am improvizat o secţie aţi în care pacienţii ventilați sunt nesupravegheaţi, că domnul manager şi directorul medical o hărţuiesc şi o discreditează”, a mai scris medicul.

„Sigur, dacă „a marginaliza” înseamnă a o „detrona” de pe acel post din Compartimentul operator de ginecologie, pe care şi-l atribuise că definitiv. Sau dacă „a marginaliza” înseamnă a nu mai asculta când începe poliloghia aceea obositoare”, a mai scris Pompilian.

Elena Cristea