3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:09
No menu items!

Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon a demisionat. Ce motiv a invocat

spot_img

Florina Pompilian, șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul ‘Sf. Pantelimon’, a demisionat.

Pompilian, care a fost audiată săptămâna trecută la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, şi-a depus luni demisia, iar managerul interimar Constantin Răzvan Jitianu i-a acceptat-o.

Este vorba doar de o demisie, din motive personale, din funcția de conducere de la secția ATI, iar Florina Pompilian rămâne în continuare medic la terapie intensivă la Spitalul Sfântul Pantelimon.

La scurt timp după izbucnirea scandalului de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, Florina Pompilian, șefa secției de terapie intensivă, a anunțată că medicii din cadrul acestei secții și-au depus demisiile din gărzi.

La acea vreme, ea a anunțat că specialitatea de Terapie Intensivă este una ”călcată în picioare” și nu se poate lucra în condițiile presiunii mediatice la care sunt supuși medicii.

„Este o situaţie de criză, nu putem să renunţăm aşa, dintr-o dată şi suntem dispuşi să ne continuăm cu efort activitatea, cu rugămintea să ne lăsaţi să ne facem treaba. Pentru toată mass media. Nu amestecăm procesul penal. Cine e vinovat să plătească, dacă se va demonstra. Dar suntem oameni care ne desfăşurăm activitatea în mod corect. Noi asta facem, salvăm oameni, deocamdată facem gărzi, vedem cât de severă va fi presiunea, pentru că nu se poate lucra în astfel de condiţii. Nu şantajăm pe nimeni”, a spus şefa secţiei ATI, Florina Pompilian, chiar după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila.

                                                                                                              Adina Bucur