-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:54
No menu items!

Șefa ONAC, anchetată de DNA pentru contractele pandemiei cu achiziția de măști

spot_img

Procurorii anticorupție au început cercetarea penală pe numele șefei Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, Cornelia Nagy, într-un dosar care vizează achiziția de măști de protecție în timpul pandemiei.

Contractul, în valoare de 50 de milioane de lei, a fost încheiat cu firma Romwine&Cofee, pentru livrarea unui număr de 1.750.000 de măşti FFP2 sau FFP3, la preţul de 26 de lei, respectiv 38 de lei pe bucată. Presa a relatat că prețurile au fost exagerate, spitalele și Unifarm preferând să facă achiziții asemănătoare cu sume mult mai mici. De asemenea, ziariștii au descoperit că firma care a încheiat contractul este deținută de o femeie care fusese bucătăreasă până de curând. Societatea este însă și distribuitor al grupului Sanimed International Impex, a afirmat cel care deține grupul, omul de afaceri Cătălin Hideg.

Conform DNA, în afară de șefa ONAC și un consilier de la Achiziții, „s-a mai dispus efectuarea urmăririi penale față de SC ROMWINE & COFFE SRL și față de alte persoane administratori de societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de trafic de influență, spălarea banilor, infracțiuni de fals și înșelăciune”.

„Cele două reprezentante ale ONAC ar fi fost determinate de cei doi oameni de afaceri care controlau firma SC ROMWINE & COFFE SRL și de administratorul acesteia, care, împreună, s-ar fi înțeles să interpună firma în procedura de atribuire a contractului finanțat din bani publici, deși cunoșteau că respectiva firmă nu are capacitatea tehnică și financiară să onoreze acordul cadru.

Cum SC ROMWINE & COFFE SRL nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei.

Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, suspect în cauză, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei”, mai arată DNA.

M. Nedelcu