1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

Ședință de coaliție EXPLOZIVĂ. USR PLUS i-a cerut demisia lui Florin Cîțu, PNL refuză

spot_img

Ședința de coaliție care ar trebui să pună capăt crizei politice, în orice fel, a început la ora 18. Conform unor surse politice, USR PLUS i-a cerut demisia premierului Florin Cîțu, așa cum a anunțat și public, înainte de ședință. PNL a făcut însă scut în jurul prim-ministrului. UDMR sprijină, de asemenea, cabinetul Cîțu în actuala formulă.

USR PLUS a cerut demisia premierului Florin Cîțu, precizând că numai așa vor accepta să rămână în coaliție.

Liberalii, reprezentați de Ludovic Orban, Florin Cîțu și de alți lideri, au răspuns ferm că nu se pune problema demisiei lui Cîțu, care are toată susținerea PNL.

Ședința coaliției se desfășoară la Palatul Victoria.

Totodată, Cîțu le-a reproșat liderilor USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, că au ”alte socoteli” și că au tras de timp în cazul implementării unor proiecte. Cei doi au răspuns, în schimb, că revocarea lui Stelian Ion nu va mai fi tratată în coaliție ca la demiterea lui Vlad Voiculescu, făcute de premier fără consultări în cadrul coaliției.

Nu în ultimul rând, USR PLUS a reproșat liberalilor că au adoptat în ședința de guvern de azi proiectul Anghel Saligny, PNDL 3 despre care USR PLUS susține că este „o hoție” prin care se dau bani primarilor într-un mod netransparent, pentru care aceștia să îl voteze pe Cîțu președinte, la Congresul din 25 septembrie.

Înainte de ședința coaliției, Comitetul Politic al USR PLUS a votat o rezoluție prin care mandatează parlamentarii să inițieze și să depună o moțiune de cenzură, dacă premierul refuză să își dea demisia.

UDMR îl sprijină în continuare pe Florin Cîțu.

„Din punctul nostru de vedere este exclusă orice modificare a structurii guvernamentale, nu dorim să schimbăm şi nici nu suntem de acord să schimbăm portofolii din ministere”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Guvernul a adoptat, vineri, în lipsa miniştrilor USR PLUS, ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Marilena Nedelcu