1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:07
No menu items!

Ședință crucială pentru București în dimineața de Paște. La ce restricții renunță autoritățile

spot_img

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului București se reunește, duminică, într-o şedinţă online, de la ora 11.00, potrivit unui anunţ al Prefecturii Capitalei. Rata de infectare a fost sâmbătă, în Capitală, de 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Alin Stoica a anunţat că CMBSU va decide redeschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care trendul descent şe menţine, iar măsura va intra în vigoare de luni, de la ora 00.00.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat vineri, la Digi 24, când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relaxare în Capitală.

Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permită circulaţia persoanelor până la ora 22.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori, iar sălile de fitness au fost deschise.