-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:44
No menu items!

Ședința coaliției de guvernare nu a rezolvat scandalul desființării SIIJ. Ruptură totală între USR PLUS și UDMR

spot_img

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat, luni, din ședința coaliției desfășurată la Palatul Victoria, că NU s-a ajuns la un consens pe varianta de desființare a SIIJ, subiect despre care USR PLUS a avertizat ca ar putea sa fie motiv de rupere a coalitiei.

„Continuăm discuțiile pe această temă. Toate formațiunile sunt hotărâte să desființeze SIIJ, urmează să cădem asupra unei formule consensuale cu privire la forma în care desființăm SIIJ”, a declarat Ludovic Orban.

Victor Ilie, deputat USR-PLUS, a confirmat tensiunile din coaliție, spunând că dacă SIIJ nu se desfiinţează în forma dorită de USR-PLUS, atunci partidul condus de Dan Barna şi Dacian Cioloş ar trebui să iasă de la guvernare, confirmând tensiunile din interiorul coaliţiei. 

Ministrul Justiției Stelian Ion a declarat, cu o zi în urmă că formațiunea din care face parte este dispusă să iasă de la guvernare dacă tema desființării SIIJ nu este adoptată de partenerii de la PNL și UDMR în forma propusă de USR PLUS. Luni, copreședintele USR PLUS Dan Barna nu a exclus nici el ruperea Coaliției de guvernare dacă UDMR nu renunță la amendamentul prin care dosarele SIIJ sunt transferate Parchetului General, și nu DNA. Replica UDMR, prin liderul deputaților Csoma Botond, a fost că ministrul Justiției alunecă „spre stalinism”, iar șeful său Dan Barna este la fel de „toxic” în declarații.

Marilena Nedelcu