-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Sediile primăriei și poștei dintr-o comuna arădeană, sparte de hoți

spot_img

masinapolitie

Sediile primăriei și poștei din comuna Zădăreni, județul Arad, au fost sparte, hoții plecând doar un un seif în care se afla o ștampilă.

Mai multe birouri din clădire, inclusiv al poştei, au fost sparte de hoţi, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni, fapta fiind observată luni dimineaţă, iar marţi poliţiştii au ajuns la faţa locului pentru cercetări, a declarat primarul comunei, Doina Petri.

Edilul a precizat că în aceeaşi clădire funcţionează atât primăria, cât şi poşta, birourile ambelor instituţii fiind sparte, însă nu a dispărut nimic în afară de un seif metalic al primăriei în care se afla doar o ştampilă.

„În seif se afla doar o ştampilă a primăriei, pe care am fost nevoiţi să o declarăm nulă la Monitorul Oficial. Credem însă că ţinta iniţială a hoţilor era seiful Poştei, însă probabil că au abandonat ideea după ce au văzut că este foarte masiv şi greu de mutat. Au furat seiful nostru, dar cum la sfârşitul fiecărei săptămâni depunem banii la bancă, nu existau bani în clădire”, a declarat Doina Petri.

Potrivit primarului, în birourile sparte existau laptop-uri şi alte echipamente electronice de valoare, dar nu a dispărut nimic.

„De aceea credem că hoţii nu erau copii, ci adulţi cu o ţintă precisă”, a spus ea.

Hoţii au intrat prin forţarea uşii principale din clădire şi a uşilor mai multor birouri, în acest caz fiind făcute cercetări pentru furt calificat, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce.

Primăria avea un sistem de alarmă, însă acesta nu a mai fost activat după ce imobilul a fost renovat, deşi lucrările au fost finalizate în luna decembrie.

Astfel, primăria va fi amendată potrivit Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

A.V.