Consilierii locali ai sectorului 3 au aprobat reluarea activităţii de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, după ce proiectul de hotărâre a fost supus consultării publice timp de o lună.
Activitatea va fi coordonată de Direcţia de Poliţie Locală a sectorului 3 iar sumele colectate vor fi surse de venit la bugetul local prin plata redevenţei făcute de operatorul autorizat.
Consiliul local a aprobat în februarie acelaşi proiect de hotărâre, dar el a fost atacat de Prefectura Capitalei din cauză că nu fusese supus dezbaterii publice.
Potrivit deciziei consilierilor locali, Serviciul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe carosabil va fi concesionat în baza unei licitaţii deschise pe o perioadă de cinci ani.
Tarifele aferente serviciilor de eliberare a domeniului public de vehiculele abandonate vor fi percepute operatorului căruia i se va atribui contractul de servicii.
Lucian Mera