1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:01
No menu items!

Secția pentru procurori a CSM e ”profund îngrijorată” că ar putea crește vârsta de pensionare

spot_img

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă profunda îngrijorare față de informațiile apărute în spațiul public privind eventualele modificări legislative referitoare la condițiile de pensionare ale magistraților, atât din perspectiva vârstei de pensionare, cât și a cuantumului pensiei de serviciu, se arată într-un comunicat remis presei.

„În acest context, în măsura în care, integral sau în parte, propunerile apărute în spațiul public se vor concretiza, Secția pentru procurori atrage atenția că situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților, statut consolidat prin practica constantă a Curții Constituționale a României.

În egală măsură, impactul adoptării unor astfel de măsuri la nivelul resurselor umane din cadrul sistemului judiciar ar fi unul major, în condițiile în care sistemul se confruntă deja cu un deficit de personal, iar procedura de ocupare a posturilor vacante s-a dovedit a fi dificil de gestionat, neoferind suficiente soluții pe termen mediu și lung”, transmite Secția pentru procurori din cadrul CSM.

Secția pentru procurori atrage atenția că funcționarea în parametrii corespunzători a instituțiilor din cadrul sistemului judiciar trebuie să rămână o preocupare pentru toate autoritățile statului în vederea asigurării unui stat de drept.

Banca Mondială a recomandat României să ia măsuri pentru creșterea treptată, la 65 de ani, a vârstei de pensionare pentru beneficiarii de pensii speciale, iar judecătorii și procurorii să poată ieși la pensie doar după 30 de ani de experiență ca magistrați, a scris Economedia.ro.

Banca Mondială arată, între propunerile sale, că protecția deciziilor Curții Constituționale se va referi doar la pensiile magistraților și nu la alte categorii și se va referi doar la limitele prevăzute explicit în motivările Curții, mai arată Banca Mondială. Această propunere reduce beneficiile, crește vârsta de pensionare, crește vechimea în serviciu necesară pentru eligibilitate pentru toate pensiile de serviciu, inclusiv cele ale judecătorilor și procurorilor. Decizia Curții Constituționale protejează dreptul judecătorilor și procurorilor la pensie de serviciu și propunerea menține acest drept.

Deciziile Curții Constituționale stipulează de asemenea că pensia trebuie să fie apropiată de ultimul salariu al judecătorilor și procurorilor. Banca Mondială consideră că o pensie care reprezintă 65% din venitul brut îndeplinește cerința deoarece rezultă un raport de 95% sau mai mult între pensia netă și salariul net. Acest lucru este în conformitate cu asigurarea unei pensii apropiate de salariul complet.

                                                                                                                   Adina Silav