1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 11:05
No menu items!

Secretarul de stat în Ministerul Educației Stelian Fedorca, declarat incompatibil

spot_img

Secretarul de stat în Ministerul Educației Stelian Fedorca, declarat incompatibil
foto: observator.ro

Secretarul de stat în Ministerul Educației Stelian Fedorca a fost în incompatibilitate din septembrie 2007, întrucât a ocupat funcţiile de director-consilier în Ministerul Educaţiei şi apoi secretar de stat în Ministerul Educaţiei simultan cu cea de director al Colegiului „Mihai Eminescu”.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în perioada 1 septembrie 2007 – 25 aprilie 2010, Stelian Victor Fedorca a deţinut, simultan, atât funcţia publică de director-consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cât şi funcţia de director al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” – Bucureşti, încălcând astfel dispoziţiile articolului 94, alineatele 1 şi 2, litera a din Legea 161/200.

Totodată, în perioada 16 mai 2012 – 1 februarie 2013, Stelian Fedorca a fost în incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, pe cea de director al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, cât şi calitatea de comerciant în cadrul „Fedorca Stelian Victor Perosană Fizică Autorizată”, încălcând astfel dispoziţiile articolului 84, alineatul 1, litera g şi alineatul 2 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Inspectorii de integritate au mai constatat că, în perioada 1 septembrie 2007 – 25 aprilie 2010, Fedorca a deţinut atât funcţia publică de conducere de director-consilier în cadrul Direcţiei Politici Educaţionale din Ministerul Educaţiei Naţionale (în perioada 01.09.2007 – 25.10.2007, cu rezervarea postului didactic pe care este titular), cât şi funcţia publică de execuţie de consilier superior în cadrul Direcţiei Generale Strategii privind Corelarea Sistemului de Învăţământ cu Piaţa Muncii (în perioada 12.02.2009-25.04.2010).

În perioada 25 octombrie 2007 – 12 februarie 2009 şi, respectiv, din 12 februarie 2009 până în 25 aprilie 2010, Stelian Fedorca a avut suspendat, la cerere, raportul de serviciu în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Pe perioada suspendării raportului de serviciu, Fedorca a exercitat, succesiv, funcţiile publice de conducere de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, din 22 noiembrie 2007 până în 1 aprilie 2009 şi, respectiv, director al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, începând cu data de 1 aprilie 2009. De asemenea, în perioada 8 februarie 2010 – 1 februarie 2013, Stelian Fedorca a deţinut calitatea de comerciant în cadrul „Fedorca Stelian Victor Persoană Fizică Autorizată”, a mai arătat ANI.

Stelian Fedorca a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei la data de 16 mai 2012.

ANI a precizat că, potrivit dispoziţiilor articolului 94, alineatele 1 şi 2 litera a din Legea 161/2003, „calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (?) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”, iar potrivit dispoziţiilor articolului 84, alineatul 1, litera g şi alineatul 2, „funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă (…) calitatea de comerciant persoană fizică (…) Funcţia de Secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate (…)”.

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

Secretarul de stat Stelian Fedorca poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

ANI a mai precizat că Stelian Fedorca a fost informat pe 12 ianuarie 2011, 21 septembrie 2012, 9 octombrie 2012, 5 noiembrie 2012 şi 26 noiembrie 2012 despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. La data de 8 februarie 2013, Fedorca a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

R.D.