-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:31
No menu items!

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns la Bucureşti

spot_img

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti, unde va participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, anunţă Ambasada SUA.

În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

La ora 10.30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis. 

Ambasada SUA la Bucuresti Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.

Conform Ambasadei SUA, secretarul de stat Antony Blinken va avea o întrevedere şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află la Bucureşti pentru Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: Ambasada SUA la Bucuresti