1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:24
No menu items!

Secția Parchetelor Militare a preluat dosarul accidentului de la Siutghiol

spot_img

În dosar fusese deja începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă

elicopter siutghiol 5

Secția Parchetelor Militare a preluat spre soluționare dosarul privind accidentul aviatic de la Siutghiol. Dosarul se afla la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti începuseră, la 15 decembrie 2014, urmărirea penală cu privire la „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Ulterior, procurorii au extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă.

„Considerentele care au stat la baza preluării dosarului au vizat caracterul complex al cauzei, determinat de împrejurările în care s-a produs accidentul, de urmările grave ale acestuia, precum şi de volumul şi dificultatea administrării mijloacelor de probă”, se arată într-un comunicat de presă.