-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:09
No menu items!

Se scumpește rovinieta. Cine va fi afectat

spot_img

Guvernul a modificat şi completat, miercuri, ordonanța privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Prin noul act normativ, Executivul a modificat sumele percepute vehiculelor de transport cu masă mai mare de 3,5 tone, dar și microbuzelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri, și autobuzelor.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, noile tarife urmând să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a noii grile de tarifare îşi menţin valabilitatea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Executiv, prin proiectul de lege se are în vedere recalcularea tarifelor intermediare de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone. Tarifele pentru celelalte categorii de vehicule (pentru transport persoane şi pentru transport marfă cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone) rămân la nivelul aplicat în prezent.

Având în vedere că modificarea tarifelor nu se aplică şi la vehiculele de transport persoane, vor apărea în această situaţie două noi categorii de vehicule, H şi G, care reprezintă vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi, respectiv, vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto). Aceste tipuri de vehicule sunt cuprinse, în prezent, în categoriile C şi, respectiv D.

Astfel, potrivit comunicatului guvernului, pentru prima categorie se vor percepe tarife cuprinse între 4 euro (rovinietă valabilă o zi) şi 320 de euro (valabilitate un an), în timp ce pentru vehiculele cuprinse în categoria H preţurile rovinietei variază între 7 euro (valabilitate o zi) şi 560 de euro (pentru 12 luni).

Tariful rovinietei pentru o zi în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone ar urma să se majoreze la 11 euro, comparativ cu 4 euro cât este în prezent. De asemenea, preţul pentru o săptămână se va situa la 27 de euro (faţă de 20 de euro), iar pentru 30 de zile la 55 de euro (de la 52 de euro).

Cât privește tariful perceput pentru o rovinietă valabilă un an, acesta va fi de 550 de euro, faţă de 320 de euro în prezent, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone.

Totodată, tarifele pentru roviniete se modifică, în funcţie de valabilitate, şi pentru categoriile D (vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12 tone) şi E (vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe, inclusiv). Pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA între 7,5 şi 12 tone, exceptând rovinieta pentru o zi – care va fi de 11 euro în loc de 7 – şi cea pentru 12 luni – care va fi de 635 de euro în loc de 560 -, tarifele vor scădea, după cum urmează: pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cât este în prezent); pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91); pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210).

Referitor la vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), rovinieta pentru o zi va fi de 11 euro în loc de 9 euro, pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cât este acum); pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117); pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270); pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro.

În schimb, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), încadrate în categoria F, preţul rovinietei se menţine atât la valabilitatea pentru o zi (11 euro), cât şi la valabilitatea pentru un an (1.210 euro). În privinţa celorlalte tipuri de perioade, tarifele scad faţă de cât sunt în prezent, iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai puţin (121 de euro, faţă de 143, respectiv 350 de euro, faţă de 374).

Guvernul arată, în același comunicat, că un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporţii între nivelul anual şi cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, şapte zile şi 30 zile.

În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporţii: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual şi tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual.

În document se mai precizează că proiectul de lege a fost adoptat de Guvern în condiţiile în care Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea obligaţiilor de stat membru, anume de transpunere în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.

R.D.