0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 2:33
No menu items!

Se schimbă regulile pentru ţăranii care îşi vând produsele la piață. Etichete pentru fructe şi legume, ca la supermarket

spot_img

Legumele și fructele care se vând la tarabă ar putea să aibă etichete cu informaţii clare despre provenienţa lor.

Măsura este deocamdată doar la stadiul de proiect, pe care ANPC l-a supus dezbaterii publice.

Conform Ordinului, cei care comercializează produse în pieţe vor trebui să se supună aceloraşi reguli care sunt practicate în supermarketuri. Astfel, în dreptul preţului, aceştia vor trebui să afişeze localitatea sau ţara de provenienţă a fructelor şi legumelor pe care le vând şi, în unele cazuri, şi alergenii. 

Condițiile pentru operatorii economici care comercializează legume și fructe sunt:

– mijloacele de măsurare trebuie să respecte cerinţele de metrologie aplicabile, conform tipului şi specificului produsului

– preţul produselor trebuie să fie afişat vizibil şi înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile

– denumirea produselor ce se comercializează trebuie să fie afişată în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi 

– produsele trebuie să se comercializeze în cadrul datei durabilităţii minimale, conform informaţiilor înscrise pe ambalaj/etichetă şi/sau conform informaţiilor transmise de furnizor sau producător, după caz

– produsele ce se comercializează trebuie să aibă înscrise pe ambalaj (produse preambalate) sau pe eticheta de preţ, precum şi în orice material informativ, după denumirea fiecărui/fiecărei produs alimentar/băuturi (produse comercializate în vrac), componentele cu efecte alergene

– legumele și fructele ce se comercializează în interiorul piețelor trebuie să aibă afișată pe eticheta de produs, următoarele informații: denumire produs și categoria de calitate; specie sau soi, după caz;  ţara de origine; denumire producător / ambalator / expeditor; calibrul, dacă este cazul

– laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peştele, ouăle trebuie să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător, precum şi orice condiţii specifice stabilite prin actele administrative de autorizare emise de autorităţile competente

– vinul trebuie să fie comercializat exclusiv în spaţii comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menţinerea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale vinului.

                                                                                                             Adina Bucur