4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:00
No menu items!

Se schimbă regulile în spitale. Pacienții în stare critică, vizitați zilnic, indiferent de oră

spot_img

Programul de vizită al pacienților internați în spitalele din România se modifică și se va face, doar în anumite intervale orare, stabilite prin ordin de ministru și valabile pentru toate unitățile medicale. Excepție vor face doar pacienții în stare critică care vor putea fi vizitați zilnic, indiferent de oră. Se schimbă și condițiile în cazul copiilor internați, iar obligativitatea testării COVID la internare este eliminată. Proiectul de ordin de ministru care reglementează noile reguli a fost publicat în transparență decizională de Ministerul Sănătății. 

“Acest Ordin vine în continuarea unei decizii pe care am luat-o la nivelul Ministerului Sănătăţii, legată de accesul în spitale, care era condiţionat de foarte multe ori de efectuarea unui test COVID. Știţi bine că am avut semnale din teritoriu, au fost tot felul de exagerări care limitau inclusiv dreptul pacienţilor de a primi asistenţă medicală în ceea ce priveşte această testare care trebuia demonstrată de către pacient, ceea ce nu era normal. Practic, noi, în momentul de faţă, chiar dacă pandemia la nivel global continuă, nu mai avem o problemă de sănătate publică legată de infecţia cu noul coronavirus şi este normal să nu existe limitări ale pacienţilor şi nici ale aparţinătorilor care doresc să-şi viziteze rudele în spitale.

Am reglementat faptul că pacienţii nu trebuie testaţi decât în măsura în care sunt simptomatici şi acest lucru trebuie realizat gratuit de către unitatea sanitară, iar acest Ordin reglementează foarte clar cum se face accesul în spital într-un mod civilizat, astfel încât oamenii să aibă pe de o parte acces la informaţiile legate de rudele lor apropiate şi să poată să le viziteze într-un interval de timp rezonabil, cu o durată rezonabilă. Și, mai mult, trebuie să ţinem cont şi de măsurile necesare pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale care trebuie limitate şi nu trebuie să constituie o problema legată de accesul vizitatorilor în spitale, trebuie să existe un echilibru în toate”, a explicat Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila pentru News.ro.

Potrivit proiectului, duratele de vizite vor fi stabilite după un anumit orar, în funcţie de mărimea salonului şi de numărul paturilor existente în salonul unde este internat pacientul respectiv. Ca regulă generală, pacienții vor putea fi vizitați de luni până vineri, între orele 15.00 – 20.00, timp de maximum 30 de minute. Cei care intră în spital vor fi instruiţi cu privire la respectarea unor reguli clare de igienă. În plus, programul de vizită este prelungit în weekend.

Pacienții aflați în stare gravă pot fi vizitaţi în oricare dintre zilele săptămânii.

Programul poate fi suspendat în cazul situaţiilor care presupun risc epidemiologic, mai prevede documentul.

„Proiectul de Ordin va mai suferi mici modificări până la finalizarea lui şi publicarea în Monitorul Oficial pentru că aşteptăm şi opinii din partea celor care îl studiază în transparenţă decizională. Trebuie sa fie un ordin care trebuie să fie înţeles şi acceptat în primul rând de profesionişti.

Ordinul prevede foarte clar perioadele de vizită în timpul săptămânii şi în weekend. Durata vizitei, în funcţie de mărimea salonului, numărul de vizitatori care poate fi prezenţi simultan trebuie să fie totuşi limitat, discutăm de prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale, de faptul că un vizitator trebuie să aibă un echipament de protecţie adaptat, care să fie furnizat de către unitatea sanitară, chiar mă gândesc să adăugăm şi câteva măsuri care ar putea să îmbunătăţească şi mai mult controlul infecţiilor cum ar fi instruirea aparţinătorilor care doresc să îşi însoţească pacienţii aflaţi în stare gravă ca însoţitori permanenţi sau ca însoțitori permanenți pentru copii, să-i instruim în domeniul regulilor de igienă care trebuie respectate în unitatea sanitară”, a mai explicat Rafila. 

Proiectul de ordin prevede şi câteva modalităţi de comunicare cu pacienţii deja internaţi, problemă sesizată destul de frecvent, spune Alexandru Rafila. În acest sens vor exista reguli clare după care aparţinătorii vor primi informaţii despre rudele internate în spital şi vor exista persoane desemnate să facă acest lucru, dar şi un sistem bazat pe un număr unic pentru fiecare pacient în parte.

„Trebuie să existe posibilitatea comunicării dar într-un timp rezonabil, gândiţi-vă la faptul că cineva întreabă din jumătate în jumătate de oră ce face persoana internată, lucrul ăsta nu este posibil, trebuie să existe totuşi un interval de timp în care această comunicare se poate realiza, am corelat acest Ordin şi cu prevederi din alt Ordin care este finalizat şi va fi pus în transparenţă care este legat de criteriile de performanţă ale managerilor de spital, ei trebuie să asigure în interiorul spitalului un sistem care să permită informarea aparţinătorilor prin introducerea unui număr unic pentru fiecare pacient şi acel număr unic de identificare al pacientuui este comunicat familiei iar ei pot obţine informaţii în momentul în care apelează un număr de telefon sau stabilesc un program de consultare cu medicul currant care trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea.

Sunt practic două Ordine care sunt în legătură unul cu celălalt, este vorba despre acest Ordin şi de cel care stabileşte criteriile de performanţă ale managerului, pe baza căruia este evaluat încât prevederile din acest Ordin să poată să fie parte a procesului de evaluare a managementului de spital, nu este vorba de singurele criterii de evaluare ,dar şi ele trebuie incluse aşa încât să existe şi un mecanism stimulativ pentru cei care asigură managementul spitalului în a respecta aceste prevederi”, a declarat Ministrul Sănătăţii pentru News.ro.

Raluca Dan