-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:27
No menu items!

Se schimbă garda la ICR Paris

spot_img

Directorul ICR Paris, Katia Dănilă, și directorul adjunct, Simona Rădulescu, au fost rechemaţi de Ministerul Afacerilor Externe în ţară, unde vor primi noi însărcinari.

Conducerea Institutului Cultural Român de la Paris urmează să fie preluată de Alexandru Dobrescu, noul director al ICR Paris, și de Ramona Călin, în funcţia de director adjunct.

Această decizie face parte dintr-un controversat plan de reformă general a ICR , nu doar organizatorică, ci şi de abordare, declanşat după ce USL a preluat puterea şi a transferat, în vară, supervizarea Institutului de la preşedinţie la Senat. Tot atunci, membrii ICR din vechea echipă de conducere s-au remarcat prin declaraţiile politice şi susţinerea preşedintelui Băsescu în timpul suspendării şi referendumului.

Katia Dănilă a criticat vehement aceste schimbări de politică culturală susţinând că după ce a reuşit să obţină pentru România statutul de  ţară invitată de onoare la Salonul cărţii 2013, este înlăturată fără motiv, doar pentru că aparţine fostei echipe a lui Horia Roman Patapievici.

„Obţinerea statutului de ţară invitată de onoare la Salonul Cărţii din 2013 este un succes al întregii echipe a ICR Paris, dar şi unul personal. E un eveniment complex, la care munca nu începe mâine, cu o nouă conducere, ci a fost începută de luni bune, de echipa condusă de mine”, a afirmat într-o scrisoare fosta directoarea a ICR Paris.

Katia Dănilă, în vârstă de 32 de ani, a devenit directorul ICR Paris la jumătatea anului 2009. În iunie 2011, a devenit preşedintele European Union National Institutes for Culture (EUNIC) din Paris, reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană. Ea a absolvit Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din Bucureşti şi, după o perioadă de activitate în mediul privat din România, a lucrat timp de cinci ani la Centrul Român de Informare de la Bruxelles, unde a coordonat activităţile culturale, printre care participarea României la festivalul Europalia în 2007.

Cel care o va înlocui, Alexandru Dobrescu (65 de ani), este un reputat critic, publicist şi editor ieşean.Şi-a luat doctoratul în 2002 cu o teză despre Maiorescu şi impactul acestuia în cultura română. A tradus câteva cărţi, a condus reviste literare şi a publicat nenumărate cărţi şi eseuri.