4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:49
No menu items!

Se reiau cursele Tarom. Ce salarii au obținut piloții ”inapți de zbor”

spot_img

Toate cursele Tarom programate marţi până la această oră au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”, după ce luni zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”. 

Compania Tarom a anunțat că a ajuns la un acord cu piloții ”inapți de zbor”, care au provocat anularea a numeroase zboruri. Astfel, TAROM a anunțat încheierea unui acord ”pentru normalitate” și derularea operațiunilor de zbor în regim normal.   

”În continuarea dialogului între Consiliul de Administrație al companiei și reprezentanții personalului navigant Tarom, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei”, precizează Tarom.

Cursele spre Paris, Cluj Napoca, Heraklion, Amsterdam, Timiţoara, Iaşi şi Oradea au decolat marți conform programului de zbor.

În ceea ce priveşte sosirile, încă sunt curse anulate, curse interne, ca urmare a faptului ca luni aeronavele care le operau nu au ajuns la destinaţie, pentru a putea reveni cu pasageri.

În urma negocierilor de noaptea trecută, piloții ar fi acceptat propunerea potrivit căreia se va acorda o mărire de 1.500 de euro în etape, și imediat mărirea diurnei externe la 240 euro pentru pilotul comandant și 200 euro pentru copilot, potrivit Antena 3 CNN.

30 de piloți și copiloți Tarom s-au declarat, luni, inapți pentru zbor fiind anulate 32 de curse.

Peste 10.000 de oameni au aflat că zborurile lor sunt anulate cu numai câteva zeci de minute înainte de decolare.

Unii călători au așteptat chiar și 16 ore în aeroport în speranța că ceva se va schimba și vor reuși într-un final să urce în avion.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat, luni seară, că nu ştie dacă situaţia de la Tarom este ”o îmbolnăvire în masă sau o grevă”. El afirmă că decizia piloţilor de a se declara inapţi cu scurt timp înaintea zborului este o ”împingere la maxim a acestei situaţii” şi a cerut ca situaţia să fie rezolvată cât mai rapid. 

Sorin Grindeanu a explicat la Antena 3 CNN că Tarom va plăti despăgubirile pasagerilor afectați de zborurile anulate, subliniind că cei afectați au dreptul la compensații. El a menționat că Tarom trebuie să găsească resursele financiare necesare pentru a acoperi aceste despăgubiri.

                                                                                                             Adina Bucur