4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:59
No menu items!

Se reia vaccinarea bebelușilor impotriva tuberculozei

spot_img

Începând de vinery, va fi reluată vaccinarea împotriva tuberculozei cu vaccinul produs în Danemarca, a anunțat ministrul Sănătăţii, dr. Raed Arafat.  Acesta a spus că a luat această decizie deoarece raportul experţilor de la OMS şi de la Centrul European de Control al Bolilor din Stockholm a fost realizat și nu există motive să oprească vaccinarea.

Acesta a subliniat că reacţiile apărute sunt reacţii aşteptate care au fost raportate şi în alte ţări şi nodulii limfatici în complicaţii comune ale vaccinării BCG indiferent de produsul de vaccinare, formarea de abcese şi ulceraţii pot apărea ocazional. Reacţiile apărute în România la copii au fost reacţii locale uşoare până la moderate, în special noduli limfatici de la unu până la patru centimetri, iar ocazional s-au format abcese sau ulceraţii care este puţin probabil să pună probleme pe termen lung şi mediu, a spus ministrul Sănătăţii care a precizat că nu au fost complicaţii severe.

Potrivit raportului experţilor, raportările de reacţii secundare sunt de aproape unu la o mie de copii vaccinaţi. 63% dintre copiii cu reacţii adverse au primit o formă de tratament, procent ce pare să fie mai mare decât cel întâlnit în alte ţări din UE şi în literatura de specialitate.

Ministrul Arafat a punctat că recomandările manageriale pentru reacţiile adverse stipulează că numai cazurile severe ar trebui tratate, ori în cazul acestor copii tratarea se putea face de la sine, dar dura câteva luni.

El a arătat că reactogenicitatea, şi anume capacitatea de a produce reacţii adverse comune aşteptate, la vaccinul danez pare să fie uşor mai mare decât a cea a vaccinului BCG care era produs de Institutul Cantacuzino. În cazul vaccinărilor cu vaccin de la Institutul Cantacuzino a fost înregistrat doar un singur caz de reacţie.

În ceea ce priveşte măsura de suspendare temporară a vaccinării, ministrul Sănătăţii a explicat că a fost o măsură de precauţie utilă până la elucidarea suspiciunilor ridicate în legătură cu siguranţa vaccinului.

Dr. Raed Arafat a reiterat că vaccinarea este necesară şi că trebuie ca părinţii să fie informaţi despre eventuale reacţii ce pot apărea în urma vaccinării.

În ultimul deceniu vaccinul BCG a contribuit la reducerea la jumătatea a numărului de cazuri de tuberculoză la copiii sub 14 ani în România. Există pericolul ca dacă copilul nu este vaccinat la naştere, până la vârsta de 5 ani să facă tuberculoză. În fiecare an aproximativ 1.000 de copii încă mai dezvoltă forme severe de tuberculoză, a spus dr. Arafat, adăugând că în urmă cu 10 ani numărul acestora era dublu. O treime din cazurile de tuberculoză severă sunt la copii sub 5 ani.

Dr. Raed Arafat a făcut referire şi la faptul că în cursul celor şase luni în care vaccinul nu a fost disponibil în 2011 s-a constatat clinic o creştere a cazurilor de tuberculoză la copii.

El a mai spus că programul de vaccinare BCG va începe imediat, iar noul program va include întărirea planului de management al riscului. Acest program va include şi administrarea vaccinului, urmărirea şi tratamentul reacţiilor adverse. De asemenea, se are în vedere întărirea monitorizării atente a reacţiilor adverse pentru a fi detectate de timpuriu. Programul mai cuprinde şi un plan de îmbunătăţire a comunicării pentru angajaţii din domeniul sanitar şi public.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că vaccinul danez este un vaccin precalificat de OMS din 1987 şi este utilizat pentru imunizarea copiilor din întreaga lume. El a menţionat că vaccinul este utilizat din 1931 şi în prezent se aplică în 46 de ţări, ceea ce înseamnă că a fost testat în mod extensiv, iar vaccinarea imunizează copilul şi îl protejează împotriva tuberculozei severe, dar nu previne apariţia tuberculozei pulmonare.

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 550.000 de doze şi va continua vaccinarea cu acelaşi vaccin importat din Danemarca. Peste 136.000 de copiii au fost vaccinaţi cu primul lot de vaccin danez din iunie 2011 şi au apărut 134 de reacţii adverse. O treime din cei la care au apărut reacţii adverse au fost incizaţi.

Referindu-se la o eventuală greşeală a medicilor, dr. Raed Arafat a subliniat că trebuie evaluat fiecare caz în parte, spunând că au fost în unele cazuri vorba de administrare de doze mai mari sau mai profunde, lucru care se întâmplă şi în alte ţări. El a precizat că nu este vorba de o anumită greşeală a medicilor, dar nu toate cazurile trebuiau tratate, ci doar cazurile severe, aceasta însemnând osteomielită sau diseminare.

Dr. Arafat a subliniat că trebui o standardizare a reacţiilor adverse astfel încât să nu apară astfel de situaţii.

El a mai spus că acei copii care nu au fost vaccinaţi vor fi chemaţi pentru vaccinare, iar populaţia va fi mai bine informată despre apariţia reacţiilor adverse şi ceea ce trebuie să facă la apariţia lor.

O misiune comună a OMS şi a Centrului European de Control al Bolilor din Stockholm a sosit în România în 26 noiembrie pentru a oferi sprijin Ministerului Sănătăţii pentru evaluarea vaccinului danez utilizat în prezent pentru vaccinarea BCG. O.D.