4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:51
No menu items!

Se redeschid secţiile COVID în spitale

spot_img

Secţia modulară din curtea Spitalului Judeţean Braşov a fost redeschisă, pe fondul creşterii cazurilor de COVID din ultima perioadă.

Spitalul Clinic Județean de Urgențe Brașov a redeschis modularul din curtea unității, pe fondul creşterii numărului de cazuri noi de COVID care necesită internarea. Măsura este una de siguranţă, mai mult, având în vedere că deocamdată cazurile, deşi s-au înmulţit, nu sunt foarte grave.

Reprezentanţii autorităţilor sanitare recomandă, în această perioadă, ca populaţia să respecte regulile de igienă, în mediile aglomerate, dacă este nevoie, să poarte şi masca.

Cazurile de COVID din această perioadă nu sunt unele severe, spun reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică. Majoritatea nu necesită internare la Terapie Intensivă, însă recomandarea speciştilor este ca pacienţii să consulte medicul de familie, pentru a evita o agravare a simptomelor, arată Antena 3 CNN.

Secţia modulară din curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a fost deschisă în septembrie 2020, pentru a trata cazurile de COVID. Secția are o capacitate de 28 de paturi, cu specific de Terapie intensivă, însă, inclusiv în perioada în care pandemia atingea vârful, au funcţionat doar 14.

                                                                                                                 Adina Silav