4.7 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 23:08
No menu items!

Se pregătesc de greva generală. Cel mai mare protest din Educație din ultimii ani

spot_img

Sindicaliştii care fac parte din trei mari federaţii din Educaţie au demarat strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, după ce Guvernul a anunţat că se plafonează cheltuielile de personal şi activităţile de formare profesională şi se accentuează deficitul de personal. Pe 25 şi 26 aprilie va fi pichetat sediul Guvernului, iar pe 10 mai va avea loc un marş de protest.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» şi Federaţia Naţională Sindicală «Alma Mater» anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale”, se arată într-un comunicat de presă, remis sâmbătă, de reprezentanții celor trei sindicate.

Forma de protest vine după ce Executivul a anunţat că ”intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ”, arată sindicaliștii. 

Nemulțumirile invocate sunt:

  • se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învăţământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranşă de vechime;
  • se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar şi nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de preşedinţii PSD şi PNL în urmă cu două săptămâni;
  • se accentuează deficitul de personal prin: interdicţia cumulului pensiei cu salariul şi prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante;
  • se blochează activităţile de formare profesională (esenţiale în dezvoltarea carierei didactice).

”Menţionăm că, până la momentul declanşării grevei generale, FSLI, FSE «Spiru Haret» şi FNS «Alma Mater»,  vor picheta, din nou,  sediul Guvernului în zilele de 25 şi 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de membri de sindicat”, se mai arată în comunicat. 

Revendicările celor trei federații sindicale sunt:
 
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege;
 
b) identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului din învăţământ;
 
c) adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
 
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
 

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflaţiei;

h) plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

R. Dan