1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:18
No menu items!

Se poate și așa! Congres USR PLUS la Romexpo cu doar 150 de participanți

spot_img

Congresul USR PLUS va avea loc weekendul viitor, pe 2-3 octombrie, tot la Romexpo, dar cu numai 150 de participanți și evident, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Este anunțul făcut, vineri seara, de reprezentanții USR PLUS într-un comunicat de presă. 

„Biroul Național al USR PLUS a decis, vineri, organizarea congresului din 2-3 octombrie în condiții de maximă siguranță, cu maxim 150 de persoane simultan, în sala mare de la Romexpo.

La congresul USR PLUS participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Național, dar în având în vedere situația epidemiologică și restricțiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS își asumă respectarea regulilor și a decis organizarea congresului în sistem hibrid.

Astfel, în prima zi a congresului vor fi prezenți la Romexpo copreședinții USR PLUS, membrii Biroului Național, echipele care candidează la Biroul Național și vor susține prezentări, invitați internaționali, comisia electorală, staff-ul tehnic și presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.

Cei 1.200 de delegați care vor vota în cadrul congresului componența noului Biroul Național vor veni la locație împărțiți pe fluxuri orare pentru a-și exercita votul.

Evenimentul de la Romexpo din 2 octombrie va fi transmis LIVE integral, astfel încât toți membrii USR PLUS să urmărească discursurile de la Romexpo.

În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o ședință exclusiv online”, se arată în comunicat USR PLUS. 

În final, reprezentanții USR PLUS nu au uitat să încurajeze românii să se vaccineze și au lansat un apel către toate partidele, inclusiv către foștii parteneri de guvernare care, duminică, organizează un congres cu 5.000 de participanți, să transmită mesaje de responsabilitate pentru publicul larg. 

„USR PLUS reiterează mesajul de încurajare a vaccinării, singura soluție pentru a învinge pandemia, și face un apel la toate forțele politice să respecte regulile și să transmită mesaje de responsabilitate pentru public”, se mai arată în comunicatul USR PLUS.

Raluca Dan