-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:59
No menu items!

Se întâmplă în Germania: 900 de rezultate pozitive nu au fost comunicate persoanelor testate!

spot_img
  • Vlad Drăghicescu
    (corespondență specială)

Aproximativ 44.000 din cele 85.000 de persoane testate în landul german Bavaria la revenirea în țară, acum mai bine de o săptămână, încă așteptau miercuri rezultatele investigațiilor. Dintre acestea, 900 sunt depistate pozitiv la testul pentru coronavirus, au admis oficialii bavarezi, care au lucrat toată noaptea de miercuri spre joi pentru a remedia problema legată de întârzierea în comunicarea rezultatelor.

Melanie Huml, ministrul sănătății din prosperul land german, a explicat, miercuri după-amiază, că întârzierea a fost cauzată de transmiterea manuală a datelor, dar și de popularitatea neașteptată a programului de testare.

”În primele zile de la darea în folosință a centrelor de testare, datele persoanelor investigate au fost transmise manual de către lucrători voluntari, ceea ce a dus la întârzieri mari în prelucrarea informațiilor. Un procedeu nou are nevoie de rodare”, a afirmat Huml, care s-a arătat surprinsă de ”amploarea problemei”.

Huml a oferit un răspuns evaziv când a fost întrebată cine poartă responsabilitatea, ea sau premierul baverez Markus Söder, pentru această nepermisă „pană” într-o țară obsedată de ordine și disciplină, ce a fost lăudată și luată drept model de acțiune în criza provocată de noul coronavirus. ”Important este să identificăm problema, să o rezolvăm și să ne asumăm această responsabilitate”, a spus Huml.

Reacții la nivel politic

”Eșecul lamentabil”, ”bilanțul dezolant” sau ”neglijența” – pentru a menționa câteva dintre acuzațiile formulate de partidele de opoziție de la Berlin la adresa guvernului de land -, îl pun sub o imensă presiune pe mândrul premier Markus Söder care nutrește speranța desemnării drept candidat la fotoliul de cancelar federal și care savurează cota mare de popularitate asigurată de germanii ce văd în el un bun manager de criză pe timp de pandemie.

Liderul grupului ecologist din Bundestag, Ludwig Hartmann i-a recomandat lui Söder să se asigure că acțiunile miniștrilor săi țin pasul cu ”discursurile sale impozante”. În caz contrar, a adăugat Harmann, trebuie să constatăm că domnul Söder nu poate face față crizei. Cum este posibil să se întâmple așa ceva? Și cui îi aparține responsabilitatea politică, a întrebat politicianul ecologist.

Teste benevole devenite obligatorii

La sfârșitul lunii iulie, exprimându-și îngrijorarea că oamenii care se întorc în țară din vacanțe petrecute în străinătate ar aduce virusul cu ei în Bavaria, Markus Söder anunța solemn că testele trebuie să devină ”neapărat obligatorii, cât mai repede cu putință” pentru turiștii germani reveniți acasă. Astfel, mai multe centre de testare au fost ridicate în Bavaria, în zone de trecere a frontierei, pe autostrăzi, în incintele aeroporturilor, precum și în gările din München și Nürnberg.

Joi, Crucea Roșie Bavareză (BRK) a criticat instituțiile guvernamentale de land, arătând că organizațiile de ajutorare au fost solicitate să ridice cinci centre de testare în decurs de numai câteva zile.

Procesul de construire a centrelor a respectat întrutotul direcțiile trasate de Oficiul pentru Sănătate și Siguranță Alimentară (LGL) și de Oficiul pentru Sănătate. Însă, explică cei de la Crucea Roșie, pentru că LGL nu a fost în stare să pună la dispoziție și softul necesar prelucrării testelor, datele personale ale oamenilor testați au fost introduse manual, de către voluntari.